Nume de Cod – un fel de integrame mai intens și mai alert

Știi cum e, te duci la supermarket după apă și te întorci cu un joc. Eu m-am întors cu Nume de Cod (Codenames în engleză). Nu l-am studiat excesiv și nici nu a cântărit foarte mult că este premiat. A fost o întâlnire spontană.

În schimb mi-au luat ochii indiciile, cuvintele și agenții secreți. Se pare că doar mie, pentru că acasă a fost primit așa într-o doară ”Bine, hai, fie…”. Noroc că suntem prieteni cu A. și D. – cel mai competitiv cuplu pe care îl cunosc. I-am chemat la ”botezul” jocului și petrecerea (mai mult masă, decât dans) a durat până spre 3 dimineața.

Nu intru în detalii descriptive de reguli ale jocului, dar pot să spun că îți provoacă vocabularul și te forțează să conștientizezi cât de diferit percepem lucrurile. E un fel de integrame mai alert, mai uman, mai intens, mai provocator. Este printre singurele jocuri unde scorul chiar este ultima grijă, teama cea mai mare este să nu dai peste Agentul Criminal care încheie jocul.

Este potrivit pentru familie, prieteni.  Nu știu cât de distractiv e în doi, dar în patru a fost fantastic și abia aștept să-l mai jucăm. Mă gândesc serios să-l iau în geantă cu mine la toate vizitele. E cât o agendă. Mai mult, mi se pare chiar o foarte bună idee de cadou.

Aici mai multe informații despre joc.

Leave a Reply