Tanger – Maroc

E un pic ciudat să scriu despre Maroc când peste câteva zile plecăm în Asia. Știu, am creierit pe toată lumea în jur că plecarea asta. Mi-e drag de nu mai pot. Sper să-mi fie și când ajungem.

Revenind la Maroc. Maroc a fost prima mea călătorie mai lungă, prima mea călătorie pe continentul african, prima mea călătorie într-o țară musulmană. Multe premiere la mijloc, dar nu asta e interesant.

CU CE IDEI AM PLECAT

Direct proporțional cu disperarea mea după călătorii este bagajul meu de prejudecăți. Chiar și când nu recunosc (nici de față cu mine) eu umblu cu ceva prejudecăți la purtător. Fac cum fac și mă pun în situații în care vreau să scutur prejudecățile. În Maroc, evident prilejul era perfect. Am pornit cu frica în sân, citisem tot felul de povești de turiste lovite cu pietre de localnici nervoși, de agresiuni, de acostări. ”Prietene, ce caut eu să ajung la balamuc?”. Pornisem oricum cu niște căutări total greșite de genul: cum să călătorești singură în Maroc etc. Deși eu nu eram singură.

Sar direct în povestea Marocului pe care am scris-o mai demult (am fost în 2014 și în 2015) și o reorganizez aici:

Zbor Lisabona-Tanger. Am zburat în cel mai mic avion. Pe avion l-am botezat …Aurel – era mic și părea că zboară pentru prima oară. Aurel a zburat nărăvaș și luat de vânt. Norii erau ca spuma de cappuccino. Pot să zic că am sorbit practic cel mai intens cappuccino. Tipa din dreptul meu a sfășiat cutia pe care o găsise pe scaun…În gândul meu ”Săraca…e nemâncată…” De fapt,”Săraca” își căuta dopurile de urechi pe care toți pasagerii le primesc. Eu îmi căutam curajul. Se făcuse mic și surd. Îmi crescuseră elice în loc de urechi.   Am uitat cum mă cheamă, am uitat că zborul s-a întârziat o oră, am uitat de unde vin și încotro merg. A fost…intens. Și mai ciudat decât faptul că practic nu exista delimitare foarte clară între cabina piloților și pasageri, a fost aterizarea. Nu am cuvinte așa că trec direct la ce s-a întâmplat după. Aurel ne-a ”vărsat” direct pe pistă. După ce am coborât ca Madonna dintr-un avion privat, m-am trezit direct pe pistă…La propriu. Oameni și avioane… ”Și acum ce fac?”.

Tanger. Încerc să găsesc o frază scurtă. Nu există fraze scurte pentru orașul ăsta. Lași acasă toate principiile …rutiere, de confort, gastronomice, turistice etc. Dar în niciun caz să nu-ți lași bărbatul, dacă nu cumva vrei să-ți iei unul de aici.

PISICILE

Pisicile marocane sunt cele mai apatice și jigărite pisici pe care le-am văzut vreodată. Ori sunt foarte educate și naționaliste astfel încât nu răspund la Pis-ul românesc, ori sunt obosite rău de tot viață. Pisici triste. Flămânde.

CEAIUL

L-am lipăit cum nu am lipăit vreodată de drag ceaiul de mentă. Menta e proaspătă, nu uscată. Este foarte dulce și ceainicul e special. Menta e combinată cu ceai verde, dar nu e orice ceai verde. Ne-am luat și pentru acasă muuulte cutii. Dacă mai pleacă cineva pe acolo, mereu ne milogim să ne mai ia și nouă o cutie de ceai. Voi povesti separat despre ceai.

MAȘINILE

De fapt șoferii. Mai frică decât de traversatul neregulamentar, mi-a fost frică de cel regulamentar, pe zebră. Dacă nu ești iute de picior și calcule fizice de viteză, ai două opțiuni: nu veni aici sau nu traversa. Oricare ar fi e mai avantajoasă decât ce am văzut. Accidentele par să fie ușoare din punct de vedere fizic. Deci supraviețuiești. Mai provocator e să înfrunți oamenii care se transformă brusc într-o mulțime, se îmbrâncesc și se amenință.

FEMEILE

S-au adaptat. Superacoperite, dar colorate. Mai roz, mai o fundiță, mai o floricică. Destul de grupate, mereu însoțite. Pe dedesubt, sunt foarte îngrijite, păr, unghii, de toate.

FOTBAL

Fotabalul pe plajă e distracție maximă. Printre desene făcute cu piciorul, porți imaginare care mereu se mută pe măsură ce fuge mingea, femeile dau clasă. Da. Pe plajă ele fac legea fotbalului. Bravo, fetelor!

Oricum per total marocanii par să fie împătimiți ai fotbalului. Știi că echipa favorită a câștigat atunci când seara de la etajul 6 auzi claxoane multe și cântece de veselie. Veselia lor e zgomotoasă.

BĂRBAȚII

Sunt ochioși. Chiar și când însoțesc vreo femeie, le fug ochii în toate direcțiile. În rest, foarte alunecoși. Își încearcă norocul cu fiecare turist, vând discuri și adidași din mers, te invită în excursii și îți oferă flori.

COMUNICARE

Toată lumea are o vânzare de încheiat. Vânzarea e un stil de viață. Prin urmare se comunică în toate direcțiile. Miros turiștii de la o poștă. Fiecare cu tehnicile lui, în final sunt totuși decenți și renunță în fața lui Non, merci. Sunt mai rezonabili decât mă așteptam.

Ne-a chirăit la un moment dat unul în toate limbile. El vrea să fie ghidul nostru. În orice limbă. Mi se pare amuzant pentru că citeam (asta până să ajung) că în Izmir te abordează pe limba ta (inclusiv rusă!) și mă gândeam așa ”Măi, dar ce intelectuali sunt și turcii ăștia!”.  Nu, domne. Nu sunt intelectuali, sunt descurcăreți și isteți. Și i-aș pune în competiție cu marocanii care ciripesc în ce limbă vrei tu. Ok. Nu română. Încă nu s-a produs minunea. Minunile în principiu sunt dedicate occidentului.

PIAȚA ESTE VIAȚA

Când am fost în piața lor, m-am îngrozit. Era seară, era mizerie. Acum când îmi amintesc, zâmbesc. Oi fi îmbătrânit? Acum găsesc că piețele sunt de o efervescență fermecătoare: culori și mirosuri. Este ceva onest și toată atmosfera respectivă este energie și bucurie. Serios, mergeți la piață! Nu mă refer la marocani, mergeți la piața de lângă bloc și mușcați din toate culorile. E un fenomen oriunde.

dsc_0917

HARTA NU E UTILĂ ÎN MAROC

Plecasem cu un plan clar și organizat de a vedea o listă eficientă de locuri și obiective turistice (ce turism înregimentat, nu?). Am desfăcut o singură dată hartă și s-au lipit de noi toți binevoitorii. Eroare! Nu folosiți harta. E ca traversatul. Te copleșesc mulțimile.

Cumva ne-am descurcat mai bine fără hartă.  Mai ales când brusc s-a auzit chemarea la rugăciune și străzile au devenit pustii.

NECROPOLA FENICIANĂ

Este un cimitir fenician, dar frumusețea este că pentru localnici el este spațiu de socializare. Cea mai plină de viață necropolă stă lungită pe malul Mediteranei. Am văzut mulți îndrăgostiți și grupuri de prieteni. Mi-a plăcut.

dsc_0877

COPIII

7.30 dimi – copiii măturau cu picioarele mingea pe plajă. Repet: era dimineață și ploua. Iar eu îmi amintesc de nepoții mei care la cel mai firav curent de aer încep să tragă de nas. Poftim un popor puternic a cărui copilărie începe pe plajă în plină ploaie.

PRESA

Am luat la rând ziarele marocane – versiunile în franceză. Cu un popor așa coleric (așa îl percep eu), mă așteptam la niște știri mai…dramatice.

Iată titluri (vară, 2014):

Un băiețel englez de 8 ani a escaladat Toubkal (4167 m) în 20 de ore.

În sfârșit Școala Belgiană și-a deschis porțile la Rabat.

Le Matin are chiar o secțiune regală (Marocul este monarhie constituțională.) Acolo găsești informații despre activitatea regelui Mohammed VI: felicitări adresate președintelui Emiratelor Arabe pentru căsătoria nepotului cu fata consilierului, felicitări pentru ziua națională a Azerbadjanului, felicitări Lituaniei pentru realegerea Daliei Grybauskaite în calitate de președinte, întâlniri de stat, etc.

Ceea ce respiră clar din presă, respiră și din imaginile pe care le vezi când aterizezi: construcție. Dacă Marocul ar avea de pus un status ar fi: under construction. În acest moment, pentru mine, marocanii depășesc miracolul polonez.

La o diferență de an, revenind în Tanger am fost suprinsă de schimbări, de cât de mult s-a curățat peisajul urban, de cât de mult s-a construit, de cât de mult oameni au rămas, totuși, la fel: locuitori ai unui port.

3 Replies to “Tanger – Maroc”

  1. Colorata descriere, foarte utila, dar inca nu am aceasta destinatie pe lista de prioritati. Poate doar pentru piata si mancarea. Chiar, cum a fost mancarea? Altfel, oricand Asia sau o tara nordica. In Asia recomand vizitarea pietelor si incercarea mancarurilor preparate pe loc.

    1. Am pus un ‘a’ in plus plus la prima mancare 🙂

      1. Ori am blocat inconștient pentru că nu sunt mare fan al mâncărurilor marocane, ori doar am uitat. Chiar pregătisem câteva fotografii cu feluri de mâncare. Timpul nu e pierdut. Intenționez să scriu și despre Assilah, Marakech și Essaouira.
        Nu te țin în suspans până atunci. 🙂 Mâncarea e foarte aromată și mixuri interesante miel, legume, couscous și migdale. Eu am preferat fructele de mare. E și păcat atunci când ești într-un oraș cu ieșire la mare să nu te bucuri de fructe proaspete. Sunt numeroase restaurante pe bulevardul Mahommed – cel aflat pe marginea strâmtorii. La capitolul dulce, îmi vine în cap nuga! Este un nene de la care am luat de fiecare dată cea mai bună nuga ever – se află în Medina. E fabulos cum lucrează el să ciopârțească bolovani imenși de nuga în bucățele mai mici bâzâit de zeci de albine într-o chicinetă albă decojită. Poate părea insalubru, dar e coadă mereu acolo. Recomand! 🙂 Mi-e dor de Maroc, chiar m-am simțit foarte bine acolo. Deși Tangerul nu e reprezentativ pentru Maroc, e o intersecție copleșitoare de culturi și oameni. E așa ca o mică țară în altă țară.

Leave a Reply