Traficul în Saigon, un haos sistematizat

Principalul mijloc de transport în Vietnam este motocicleta. Peste 37 milioare de motociclete  și 2 milioare de mașini (!) circulă în Vietnam. În lanțul trofic urban, pietonul este cel mai neinteresant membru, deci trebuie să fii mereu în alertă.

În Ho Chi Minh City ciruclă aproximativ 7 milioane de motociclete care pun o presiune destul de mare asupra infrastructurii urbane.

 

Traficul în Saigon (în prezent Ho Chi Minh City) este un obiectiv turistic în sine, iar pentru mine a fost un moment de revelație al unei idei mai profunde: traficul este metafora vieții. Nu râde. Prima dată când dai cu ochii de străzile copleșite și îmbâcsite de scootere, te ia cu amețeală și nu poți pricepe cum reușesc fără multe reguli (de fapt au multe reguli nerespectate), să se întrepătrundă și să continue, fără să se ciocnească. Sunt roiuri întregi, bancuri de scootere care călătoresc în toate direcțiile și, totuși, …supraviețuiesc. Ca să treci strada, te simți ca într-un joc pe calculator, dar nu cu 5 inimioare în dreptul vieții, ci ai doar una. Skepsisul este să mergi încet, să te vadă și ei te vor integra în trafic, ocolindu-te. Nu fugi, nu face mișcări bruște oricât de tentant ar fi. Pas cu pas vei supraviețui până pe cealaltă parte a străzii.

Ceea ce simt eu că te învață traficul de aici este că în viață e ca pe stradă. Nu ai nevoie de multe reguli, nu ai nevoie să te proptești foarte mult în ce fac alții, ci să-ți vezi de drum, dar în același timp să te integrezi. Totul este un hazard și nu poți conta pe vreun ajutor, trebuie să-ți sufleci mânecile pentru a face lucrurile cu mâna ta.

Toate aceste scootere sunt sângele bulevardelor și dau viață orașului. Deși pare totul un haos, în realitate este un haos sistematizat.

  1. Galbenul de la semafor nu înseamnă ”Încetinește”, ci ”Condu cu viteză mai mare”.
  2. Vietnamezii poată cască nu pentru a fi în siguranță, ci pentru a nu fi amendați.
  3. Nimeni nu respectă zonele pietonale sau trecerile pe zebră.
  4. Autobuzele sunt ineficiente și te pot întârzia enorm din cauza motocicletelor. Practic, toți cei care ar trebui să fie în autobuz se află pe motociclete.
  5. Fiecare familie are 2 sau mai multe motociclete pe care le parchează în dreptul casei sau chiar în casă. E relativ dat fiind că uneori sufrageria sau bucătăria lor este pe stradă.

One Reply to “Traficul în Saigon, un haos sistematizat”

Leave a Reply