Cooking Class-ul pe care nu l-am făcut în Hoi An, Vietnam

Mi-e necaz, dar necaz rău de tot că am descoperit prea târziu un restaurant foarte bun care organizează cooking class. Era deja ultima seară în Hoi An când am intrat să luăm cina, nu mai era vreme. Dacă ajungeți în Hoi An, trebuie neapărat să ajungeți la Vy’s market Restaurant & Cooking Class.

Un astfel de curs durează aproximativ 4 ore. Mergi la piață, faci cumpărături cu îndrumare, gătești, înțelegi aromele și importanța combinării ingredientelor, apoi mănânci ce ai gătit.

Deși nu am participat (încă!) la un cooking class, în Hoi An am reușit totuși să fac câteva fotografii și să mă lămuresc asupra unor feluri de mâncare.

Pe tot parcursul călătoriei, Cristi s-a ocupat de realizarea fotografiilor, el fiind mai tehnic și mai răbdător. Dar când vine vorba de pozat oameni în acțiune, eu sunt omul de care ai nevoie.

O bogăție de plante aromatice se consumă în același fel ca legumele. Plantele aromatice însoțesc multe feluri de mâncare, în general negătite pentru a păstra savoarea. Cele mai folosite plante aromatice sunt: busuiocul asiatic, coriandrul, menta, ceapa verde, lămâioara.

Așa arată o salată cu viermi de mătase.

Abia aici am văzut și noi cum arată de fapt papaya – este fructul mov de lângă banane.

Yin și yang trebuie să însoțească multe feluri de mâncare. Dacă este prezentă căldura, trebuie să existe și ceva rece. Dacă este dulce, trebuie însoțită de ceva acru. Dacă este moale, trebuie urmat de ceva crocant.

 

One Reply to “Cooking Class-ul pe care nu l-am făcut în Hoi An, Vietnam”

  1. […] În fine, am spus multe și nici nu am început să scriu despre Hoi An. Ideea e că din cartea asta am aflat noi de Hoi An, locul în care luminile electrice stradale se sting complet în aproximativ a 15-a noapte din lună. Atunci are loc Festivalul Lunii Pline și singurele lumini vin de la lampioanele de mătase colorată. Atunci și doar atunci poți să vezi magia vietnameză colorată. Astfel am ajuns să ne calculăm tot drumul pentru a fi prezenți pe 12 decembrie prezenți în Hoi An. […]

Leave a Reply