Cum se fac tăițeii și de ce sunt foarte sănătoși

Sună Anda. Ce faci? Îi spun că gătesc sperând să treacă cu vederea și să nu mă întrebe ce. Gătești vietnamez iar, nu? Vinovăție și satisfacție într-un singur oftat: Da.

Pur și simplu nu ne putem potoli. Era o vreme când râdeam de românii care după 3 luni nu mai sunt fluenți în limba maternă. Eu, în ianuarie, îmi găsesc fluența gastronomică doar în orez, tăiței, legume proaspete, verzituri, varză opărită (e doar garnitură, nu vă strâmbați) etc.

Bucătăria vietnameză este printre cele mai sănătoase datorită prospețimii ingredientelor și pentru că uleiul este folosit cu mare zgârcenie. Poate că trebuie să mă mut acolo ca să mă transform într-o gazelă cu ochii oblici frumoși. Vietnamezele sunt incredibil de frumoase. Enigme pe biciclete le numesc eu.

Revenind. Azi povestesc despre noodles – tăiței. Niciun tăițel nu ar ajunge în farfurie fără să existe mai întâi orezul. Vietnamul este cel de-al doilea producător de orez din lume. Incredibil, nu? Sunt onorată să-l fi vizitat și pe primul, Thailanda.

Când am fost în Delta Mekong, cămara cu bunătăți a Vietnamului cum îi zic eu, am avut ocazia să vizităm un atelier de producție a tăițeilor.

De câte bărci are nevoie un oltean pentru a ajunge la tăiței? De mai multe. Una îl cară, restul fixează barca în parcare. 

Așa arată o parte a atelierului. Diverse mașini cu rol bine definit așteaptă magia mâinilor pricepute vietnameze.

Așa arată coca făcută din făină de orez și apă.

Sub acest capac se gătesc ”lipiile” care apoi vor fi parțial uscate și prelucrate pentru a fi transformate în tăiței.

Aluatul este foarte subțire și se întinde ca la clătite.

Se coace pentru aproximativ 2 minute. Destul de repede. Grămăjoarele de lângă aparatul de gătit conțin coji de orez. Nimic nu se pierde.

  Doamna culege ”lipia” cu un instrument împletit și o mută pe tărgile de mai jos.

Tărgile cu lipii de orez nu-și pierd noțiunea timpului la soare, cum se întâmplă cu oamenii. Urmează să fie transformate în tăiței cu ajutorul unei mașini.

De ce sunt tăițeii uscați? Pentru a le crește valabilitatea.


”Vulpița” din imagine nu este fascinată de tăiței, ci de turiști.

Nu uit, nu. De ce sunt sănătoși tăițeii? Tăițeii conțin un nivel scăzut de sodiu sau grăsimi. Sunt bogați în vitamine și minerale precum fier și alte câteva. Sunt o excelentă sursă de energie. Călătoria noastră acolo e o mărturie. Toate mesele de acolo au fost ușoare și cu excepția unui fried rice (orez prăjit), de fiecare dată ne-am ridicat foarte ușori de la masă și puși pe treabă.

Așa arată o porție de tăiței vegetarieni (în loc de carne este tofu). Culorile sunt terapie pentru ochi și stomac…

One Reply to “Cum se fac tăițeii și de ce sunt foarte sănătoși”

  1. Salivez!

Leave a Reply