Cum arată cea mai lungă peșteră uscată din Asia

Maica Teresa spunea că dacă privești cu atenție la o piatră, îți vei putea vedea reflexia. Natura este o oglindă care oferă mult sens și înțelegere asupra vieții, asupa ciclurilor existențiale, asupra schimbării. Pentru cei care nu se împacă și nu acceptă ușor schimbările, o călătorie în natură este o poartă de maturizare.

Există un loc în Vietnam, prea puțin cunoscut și prea puțin vizitat, unde ai ocazia să vezi cum arată timpul de milioane de ani într-o formă naturală, neatinsă. Se numește Peștera Paradis, a fost descoperită în 2005 de un localnic, are 31 km și este cea mai lungă peșteră uscată din Asia.

Deschisă din 2010 publicului, Peștera Paradis este destul de inaccesibilă. Ca să ajungi în Parcul Național Phong Nha-Ke, parc din care face parte peștera, drumul este dificil, vremea se poate nimeri foarte urâtă, iar vizitarea peșterilor din zonă devine exclusă.

Cred că nici măcar acum nu realizez ce norocoși am fost că am avut acces la cele mai frumoase peșteri văzute vreodată.

Parcul Național Phong Nha cuprinde o serie de formațiuni carstice, peșteri, grote de o frumusețe copleșitoare. Evident este un obiectiv înscris pe lista Patrimoniului UNESCO. Tot aici se află și cea mai mare peșteră din lume, momentan ea nu este deschisă publicului.

Într-o singură zi am vizitat în grup de 10-12 persoane: o cascadă, Peștera Paradis și Peștera Phong Nha.

Am început cu Grădina Botanică și Cascada Gio. Grădina Botanică este de fapt o ditamai pădurea unde găsești și câteva maimuțe. Pentru că erau împrejmuite, mi s-a părut nefiresc și nu prea am apreciat…

 

Aici se află cascada Thac Gio. Ploaia, umiditatea, apa mi-au descurajat orice aventurare mai jos. Priveliștea în schimb este incredibilă.

Apoi microbuzul ne-a luat și am mers să vedem Peștera Paradis. Am urcat cu un trenuleț până la un anumit punct, apoi per pedes pentru vreo 30 minute. Nu a fost ușor, dar cât de des ai ocazia să gâdili buricul Vietnamului?

Mai jos poză cu intrarea:

 

Ideea e că trebuie să urci foarte mult ca apoi să cobori. Ține minte, e ca în viață: unde e un urcuș, va fi și un coborâș. Aici a început coborâșul nostru.

Intri în peșteră și continui să cobori într-un hău pe alocuri luminat cu delicatețe vietnameză. Bine ai venit într-un gol de timp și spațiu unde inima ți se umple de emoție.

În nicio catedrală, în niciun dom, la nicio închinare de orice religie, nu am simțit o mai mare solemnitate și intimitate a expresiei divine…

 

Vietnamul este printre cele mai gălăgioase țări pe care eu le-am vizitat. Aici e liniște deplină. Natura și timpul au îmbrățișat acest spațiu cu o forță mai presus de om, mai presus de orice.

Deși peștera are 31 km, vizitabili sunt doar 7. Pentru publicul larg 1.1 km, restul sunt accesibili doar cu o organizare mai serioasă (lanterne, echipament special, o taxă piperată).

Faldurile acestea sunt simbolul rafinamentului natural. Tânjești să le atingi, dar nu ai cum. Înălțimea peșterii ajunge și la 72 m, iar lățimea 150 m.

O stalgamită și o stalactită se pot întâlni și se transformă într-o coloană. După milioane de ani de activitate. Cum să nu simți că te dizolvi în acest suprem tablou?

Cum zice Buddha, în fiecare dimineață ne naștem din nou. Depinde de noi ce facem cu acest timp al renașterii. Eu renasc cu fiecare călătorie.

 

Aceasta este Capela Sixtină pictată de Natură.

 

După o oră de emoții și tăcere, am ieșit din peșteră înapoi în junglă și ploaie.

 

 

Ne-am întors la microbuz pentru că urma să luăm prânzul în sat și să vizităm următoarea peșteră: Phong Nha, preferata mea.

 

 

 

Leave a Reply