De ce protestează sud-coreenii?

Venus. Liniște.

Marte. Liniște.

Pe Pământ, nu. Aici există viață și unde există viață, există proteste, există oameni care modelează istoria, există mișcare. Să privim cu atenție harta de mai jos în care apare peninsula coreeană: Nord și Sud. Imaginea este pe timp de noapte, dar noaptea se vede paradoxal cel mai bine concentrația de democrație. În Nord luminile electrice și ale democrației sunt stinse.

Sud-coreeni au luptat mult pentru democrație. Toți se nasc cu gena prostestarului și își exercită dreptul pentru că sunt foarte naționaliști.

Cum se protestează pe aici?

Cu frecvență și perseverență. Citeam în ghidul Lonely Planet că nu ai cum să nu iei în serios perseverența sud-coreenilor: din 1992 ei protestează în fiecare miercuri la prânz în fața Amabasadei Japoniei pentru recunoașterea completă a sclaviei sexuale pe care japonezii au instaurat-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De-a lungul timpului, metodele de protest au fost variate, dar cele mai grave au fost: violente – studenții atacă poliția cu tije metalice, și absurde – tăiatul degetelor, acoperirea corpului cu albine, sinucideri care au generat alte sinucideri.

În ultimul timp, protestele sunt extrem de pașnice.

În weekend am nimerit și noi pe lângă primăria Seulului. Este o clădire incredibilă: toată fațada din sticlă mimează un tsunami, de altfel un alt nume folosit pentru ea este Marele Val. Este emblematic pentru ceea ce ar trebui să însemne istoria și în același timp controversat: vecinii coreenilor peste mare sunt japonezii care au suferit mult de pe urma tsunami. Aici e o întreagă poveste de competiție, război și vecinătate indezirabilă.

Am intrat și noi în mulțime și am empatizat imediat. Mulțimile au energii extraordinare. Scria undeva că doar studenții participă la prosteste pentru că au timp, educație și sunt preocupați de viitor. Noi am întâlnit mai degrabă părinți cu copii.

De ce se protestează în perioada asta în Seul?

În 2013, a fost aleasă președinte o femeie: Park Geun-Hye. A fost aleasă mai puțin pentru că este femeie (statutul femeii sud-coreene este defavorizat mult), ci pentru că este fiica tatăului ei. Cei care au votat-o erau nostalgici după regimul condus de Park Jung-hee, tatăl ei, care deși a condus destul de autoritar și extrem, a favorizat creșterea economică foarte rapidă. Probabil că peste acest strat de nostalgie s-a adăugat și ceva  compasiune, ambii părinți fiind asasinați. În acest moment însă toate aceste sentimente au dispărut și sud-coreeni vor să o destituie acuzând-o de corupție și fraudă.

Pe ecranul de mai sus este proiectată mulțimea care zilele acestea este personajul principal în peisajul sud-coreean. La Muzeul Samsung Leeum am rămas fascinată lângă o lucrare din 2014. Un artist construise pe harta Coreei o mulțime formată din ace, dacă te uitai cu atenție putea să vezi că sunt omuleți, dar compacți erau o mulțime în care individualitatea nu mai avea ce să caute. Puterea colectivă șterge orice diferență între indivizi și poate fi apăsător, dar pentru altfel de motive, cum este lupta pentru o democrație funcțională, mulțimea este cea mai bună soluție. Nu am poze cu lucrarea pentru că nu am avut voie să fac poze…

Dar am poze cu mâncarea de pe strada din zona protestelor.

În ligheanul de inox se află viermi, iar clătitele din dreapta sunt de fapt pești uscați. Bineînțeles că am încercat din ambele. Mu-ha-ha.

Clătita de pește a fost încălzită pe pietre și a devenit moale.

Și apoi a fost tăiată franjuri-franjuri.

Viermii se servesc la pahar. Cristi a gustat și i s-a făcut rău. Pe fond nervos. Eu am mâncat juma de pahar, dar m-am săturat pentru că sunt foarte consistenți.

Au un gust ușor făinos, zemos pe alocuri. Sunt de încercat.

Leave a Reply