Vegetariana, Han Kang – întunecată și misterioasă ca un sirop de soia

Există oameni care fac din călătorii un fel de produs fast-food. Repede și mult. Eu simt că nu mai pot așa. Am nevoie să călătoresc ardelenește. Slow travel. Să diger în tihnă tot ce văd, simt, citesc. Înainte goneam nebună să văd cât mai mult într-un timp foarte scurt. Dar e o mare păcăleală și o mare oboseală. Pleci fără să fi înțeles nimic, fără niciun ecou cultural în inima ta de explorator.

În afară de plimbări, restaurante, metrouri, trenuri, cafenele, muzee, palate și suveniruri, într-o călătorie cred că obligatoriu ar trebui să fie să citești măcar o carte. Preferabil ar fi să nu fie doar ghidul turistic, ci ceva scris de un om de-al locului.

Noi am data iama într-una din librăriile din Seul și am cumpărat 3: ghidul Lonely Planet, The Vegetarian și Please look after Mom.

Cristi a început cu Please look after Mom și l-a prins stilul, iar eu m-am lipit de întunecata Vegetariană.

Nu știu de ce am crezut că probabil va fi o lectură feminină amuzantă, ușoară. De ce am crezut asta? Pentru că suntem în patria grătarelor, este IMPOSIBIL să fii vegetarian aici. Și dacă nu poți mânca fără pâine, iar nu ai ce căuta pe aici. Deci mă așteptam la ceva comic.

Cartea este povestea unei sud-coreene care în urma unui vis devine vegetariană, dar nu este deloc ușoară și deloc amuzantă. Îți trebuie o anumită dispoziție. Cele 3 părți ale romanului sunt perspectivele celor din jur: soțul, cumnatul și sora, toți 3 definiți prin munca lor (birou, artist video și șef de magazin), în constrast cu Yeong-hye, personajul principal, care nu face ceva anume.

A fost o experiență stranie să o citesc pentru că în unele momente mi se părea că nu citesc. Textul curge direct în mintea cititorului ca un sirop de soia, întunecat și misterios, te bântuie și apoi te lasă cu un gust incert.

M-a prins și am apreciat complexitatea și trecerile stilistice care formează un caleidoscop de gotic, senzual, liric și suprarealist. Și fix în momentele cele mai întunecate ale poveștii ceva sclipea puternic. Povestea se dezvoltă pe umerii conflictelor și se odihnește în detașarea, pasiunea sau singurătatea personajelor. Aștepți să se dezintegreze totul după fiecare parte din cele 3 ale romanului, care de altfel pot fi texte de sine stătătoare.

Sunt întrebări fantomatice care stau în spatele romanului și apar ca niște refrene pe parcurs. Toate fantomele ăstea îndeamnă insuportabil la meditație asupra violenței subtile, dietei, limbajului, genului, tradițiilor, relațiilor familiale, individualității strivite de colectiv/comunitate.

Acest roman poate fi o alegorie aluzivă, o metaforă socială a statutului femeii sud-coreene a cărei formă de expresie este strivită sub eticheta socială colectivă. Dar eu nu cred. Cred că este despre ceva mult mai profund și subtil care ține de natura umană de pretutindeni, de violență și formă de expresie.

Leave a Reply