Avem nevoie să aflăm astfel de povești

Există știri și filme care ne arată cum oamenii au distrus zone întregi de natură, au defrișat, au braconat, au contaminat și au poluat aproape iremediabil natura ca sursă de viață. Imaginea dezastrului cu alte cuvinte. Nu știu tu, dar eu transpir și mă trec valuri de panică. Totul se întâmplă pe un trend negativ invariabil, eventuale soluții par doar la îndemâna cuiva cu acces la putere. Cineva într-o poziție de lider, cu prestanță și renume, cu bune intenții, cu studii, cu un CV elaborat, cu o poziție cheie de putere. Cineva să ne salveze.

Și apoi într-o sâmbătă după-amiază, în 15 minute perspectiva ta a fost desființată după ce te uiți la Forest Man și te lovește în moalele capului un adevăr: un om simplu poate să facă diferența. Filmul este povestea reală a unui indian care a plantat singur! o pădure mai mare decât Central Park.

Totul a început în 1979. Disperat că insula pe care locuiește cu familia lui se micșorează din pricina eroziunii malurilor, Payeng a început să planteze copaci. Unul dintre cele mai mari râuri din lume, Brahmaputra, inunda insula aflată în delta formată la mijlocul cursului, o deltă intermediară. Ceva unic. Afli cu ocazia asta că delta nu se formează doar la vărsare.

Ce-a făcut Payeng? În orice caz nu a stat cu brațele în sân. A plantat puieți, a făcut găuri cu bățul pentru a insera rădăcinile firave. Apoi copacii au crescut. Dar asta nu a nu fost suficient. Oamenii, din rațiuni disperate financiar, au vrut să fure, să taie, să distrugă ceea ce se transformase într-o pădure, casă pentru animale sălbatice și soluție pentru fixarea malurilor insulei pe care trăiesc azi 243 de sate întinse pe 80 km.

Cuvintele nu au atâta forță să spună povestea acestui om, simplu și curat la suflet cum ar fi spus bunica mea, care a reușit dintr-o poziție total vulnerabilă să salveze de la alte dezastre locuitorii insulei Majuli. Documentarul de mai jos reușește în 16 minute să producă o revoluție motivațională profundă în sufletul tuturor celor care accesează această poveste. Miracolele nu mai par atât de intangibile, iar viitorul stă în sâmburii acțiunilor de azi. Și încă ceva, de luat neapărat în considerare perioada de care a fost nevoie ca Payeng să crească această pădure. Lucrurile cu adevărat bune și consistente au nevoie de timp și răbdare.

Mai jos documentarul, un film de culoarea speranței și a curajului, premiat și întâmplat providențial.

 

 

Leave a Reply