Ziua 2, Jurnal pe Camino

Am dormit în dureri depline. Am și dormit, am și suspinat un pic. Nu am îndrăznit să fâșâi în miez de noapte după nurofen. Ar fi vibrat peste toate cele 30 de paturi sau așa estimez eu…Nu le-am numărat.

Am pornit dimineață la 6 când luna strălucea rotundă încă pe cer. Azi mă pornisem singură, dar Suedia s-a lipit de mine. O Suedie foarte vorbăreață. Pe Camino se zice că dai nas în nas cu temerile.

Eu i-am zis Suediei că aș prefera să nu. Este a doua zi și este a doua oară când un șoarece îmi trece calea prin pădure. Panică. Suedia râde. Asta e.

Deși stabilisem să mă pornesc cu grupul meu de asiatici, de data asta am mers mai devreme și relativ singură. Suedia de dimi, apoi un student sud coreean cu care am vorbit în spaniolă. Ireal. Apoi singură. Și apoi Philipine m-a prins din urmă spre final.

Am mers prin pădurea fermecată azi. Un basm în care pe personaj îl dor picioarele, transpiră și e îngrozit că e a doua zi când nu folosește deodorant. Mda, am uitat să-mi iau deodorant. Ce rost? Aici toți transpirăm pe rupte. Mirosul de caca de capră e sublim pe lângă un tricou de pelerin. Așa am învățat să respir mai bine.

Azi am plâns urcând un deal. Nu eram supărată, eram obosită. Ruptă. Apoi am dat de un grup și mi-am reorganizat lacrimile. Javier cu Pincho cățelul s-au oferit să mă ajute. Sunt ok. Ceea ce este absolut fabulos aici este că treci pe lângă oameni și ei trec la rândul lor pe lângă tine. Te ajută dacă ai nevoie, dar nimeni nu va merge în același ritm cu tine. Te saluți cu toată lumea, zâmbești, dar totul e o trecere continuă. Socializarea vine ușor, dar la fel de ușor pleacă. Și este perfect. Nimeni nu se chinuie să meargă după muzica altuia.

M-au amețit mulți bicicliști care au trecut într-o goană nebună șuierând un Gracias și un Buen Camino. M-am gândit la Dori și la bicicleta lui. Eu sunt ruptă, dar bicicliștii trebuie să fie complet epuizați dupa atâta împins la deal.

Am mers 22 km. Pentru mine este enorm dat fiind că azi dimineață la 5 am crezut că nu mă voi ridica din pat. M-am ridicat. Asta a fost minunea mea de azi de pe Camino printre altele.

Cea mai bună prietenă a mea de pe Camino este paradoxal o româncă pe care nu am întâlnit-o. E Andra și face drumul pentru ea și pentru Rareș, un copil frumos care are nevoie de ajutor. Andra mă dădăcește. Este minunat să o am așa aproape, deși e cu vreo câteva sute bune de km înaintea mea. Vezi bețele, vezi alifia, vezi ruscsacul, vezi nu te sfii să ceri ajutor, vezi să fii deschisă…Este Andra și mi-e soră de Camino.

Acum e după-amiază și m-am oprit după 22 km. Stau de taină cu un cuplu de spanioli foarte drăguți. Ramon face pentru a patra oară Camino. M-a pus în gardă legat de ce urmează. Iar doamna lui mi-a povestit că pleacă în Polonia să urce în munții Tatra. Oamenii sunt incredibili și eu sunt fericită să îi descopăr.

Ieri, undeva în vârf, era o cruce și la bază scria Je suis le chemin. Adica Eu sunt drumul. Eu cred că fiecare om e Camino.

Mâine să nu uit să zic de bețe.

Gata. Tocmai a mai ajuns un pelerin și o ceartă pe doamna de la hostel că nu își amintește de el. ”Ți-am cântat anul trecut la chitară aici în lobby.” Camino se trasnformă în dependență se pare…

 

 

2 Replies to “Ziua 2, Jurnal pe Camino”

  1. Frumos! Citesc a 5 -a carte dedpre Camino, dar inca nu am planuri de drum. Te urmaresc cu mare interes. 😉

  2. Serios?? Eu nu am citit niciuna. Abia citesc din ghid ca să știu măcar orientativ pe unde merg. Ești incredibilă. Să-mi dai și mie lista, please. Când mă întorc, las mersul și reiau cititul. Pup

Leave a Reply