Ziua 11, Jurnal pe Camino

Scriu din barul din sat. Aici găsești net și săteni care urmăresc știrile despre incendiile din Portugalia. Incendii sunt și în știrile de la meteo, incendii simțim și noi pelerinii când ne prinde amiaza.

Azi m-am gândit mult la marginalizare și la nevoia de refacere a unor drumuri seculare.

Există o suedeză pe Camino care a făcut ceva valuri prin felul ei zgomos de a fi. O vreme m-am simțit eu sensibilă, dar apoi am descoperit că există mai mulți sensibili pe drum. Fiecare are propria experiență, dar azi am realizat că nu Dolores (acesta este numele ei) este de fapt problema, ci noi toți suntem. Este evident că Dolores are tulburări interioare profunde și încearcă să atragă atenția vorbind tare, râzând și hohotind, scuturând tot Camino. Și mai tulburați suntem noi care ne simțim agresați de atâta bruiaj. Dolores poate fi incomodă. Este incomodă pentru că noi luăm personal ceva ce nu ne aparține: tulburările ei. Nu e povara noastră și totuși ne încărcăm. Cum vine asta? Păi ca în viață când preluăm problemele altora.

Tocmai m-a întrerupt Jose (Brazilia) care nu știu cum, dar a simțit că scriu despre Dolores pe care eu am văzut-o azi-dimineață și m-a anunțat că a ajuns și ea la același albergue. Nu cred că există coincidențe. Uneori trec și 4 zile și nu mă văd cu ea. Iar când mă văd mă pune la punct de nu mă văd: nu te mai plânge, nu te aștepta să-mi pară rău că ai bătături pentru că și eu am și nimănui nu-i pare rău de mine, mergi, nu te mai gândi etc.

Eu cred că am nevoie de Dolores. Ceilalți fug, dar eu de vreo 2-3 zile întreb dacă a mai văzut-o cineva pe undeva. Îmi amintesc că într-o dimineață pentru că se sforăia și nu putea dormi, la ora 2 noaptea a început să meargă pe Camino. Înțeleg că au existat niște sesizări. Eu cred că femeia asta suferă rău de tot, iar noi nu vedem asta, ne vedem propriile probleme și ne îngrijim de propriul confort.

Nu zic că e treaba noastră să facem ceva anume, nu e treaba mea să-i car rucsacul cu probleme, dar poate ajută mult să ai puterea de a observa obiectiv. Pentru a te proteja și pentru a nu judeca.

Acum despre refacerea unor drumuri seculare.

Am aflat că există și alte rute similare Camino Santiago. În Italia, Francisc De Assissi (nu sunt sigură că-i scriu corect numele) a făcut și el un drum mai puțin popular pe care oamenii merg. Mă întreb de ce avem nevoie de acest context. Vă spun ce am sesizat. Aici pe Camino ești ca într-un cerc al încrederii unde poți vorbi deschis fără să fii judecat. Poți vorbi cu oamenii spontan, poți merge singur, porți cam 2 rânduri de haine și mănânci ce apuci, nimănui nu-i pasă. Nimeni nu e mai presus. Există diferențe de ritm, dar per total există egalitate. Cred că avem nevoie de Camino pentru fi liberi, pentru a învăța libertatea cu care sper să ne întoarcem acasă și să devină un stil de viață.

Sunt în Tardajos, la vreo 9-10 km de Burgos, un oraș cu multă istorie și multă agitație. Azi am făcut ceva valuri și am scăzut în ochii publicului. Interesându-mă am aflat că pentru a ajunge în centrul orașului trebuie să traversezi zone de fabrici și peisaj industrial. Eu am descoperit că există un autobuz care te salvează de acești km odioși. Diane m-a însoțit. Am avut sentimente amestecate și confortul de a depăși această zonă în autobuz m-a durut mai tare decât mersul. Din autobuz vedeam pelerinii chinuindu-se. Camino pentru mine e o întoarcere la natură, nu un chin urban. Nu regret cei câțiva 4-5 km cu autobuzul, dar regret că nu am libertatea de a accepta felul meu de a gândi independent de alegerile celorlalți. Ciudat, știu. Îmi trece.

Ceea ce remarc frumos este că după 11 zile povara mersului a devenit mai ușoară, deși din rucsac, spre deosebire de alții, eu nu am simțit nevoia să arunc nimic. Căldura este din ce în ce mai sufocantă, dar cum zice Dolores: nu te mai plânge atât!

2 Replies to “Ziua 11, Jurnal pe Camino”

  1. Cand am parcurs zona aceea industriala mi s-a parut nesfarsita. Eram pe bicicleta. Ma gandeam la tine ca ai sa ajungi pe acolo si speram sa treci cu bine. Cred ca ti-am trimis un mesaj despre locul unde gasesti apa. M-a apasat si pe mine zona aceea.
    Ma bucur ca ai ales busul. Conteaza ce e bine pentru tine. Ceilalti au ales sa sufere si sa indure. Cred ca reactia lor negativa la mersul vostru cu busul e mai mult in relatie directa cu suferinta pe care au ales-o ei. Cum, altul sa se nu treaca prin ce au trecut ei?
    Bucura-te, frate, ca altul se simte bine. Daca tu alegi sa-ti duci crucea, enjoy it. Gaseste bucuria acestei alegeri si lasa-i pe altii sa te aprecieze pentru asta.
    Nu e vorba de nici o trisare sau incalcare a unor reguli. Nu ai semnat cu nimeni nimic, nici cu tine. El Camino e diferit pentru fiecare.
    Cred ca You did the right thing. Do as you feel.
    🙂

  2. Știi, m-am tot gândit și eu la episodul respectiv. Abia acum internalizez semnificația, iar tu ai scris bine. Cu toții avem o înclinație către auto-persecuție din care sperăm noi să ne obținem confirmarea morală. Nu știu cum e mai bine, dar privind în urmă singurul regret e că am regretat că am luat autobuzul. A doua oară aș face aceeași alegere, dar de data asta cu bucurie. 🙂 Nu zic că e corect. 😀

Leave a Reply