Ziua 14, Jurnal pe Camino

Teribilă zi.

Ieri am zburat, azi m-am târât.

Am început în forță de dimineață sperând să nu mă prindă canicula la jumătatea drumului. M-au prins în schimb alte lucruri.

Azi am văzut mulți șoareci de câmp, o pasăre a făcut caca pe umărul meu drept în timp ce mâncam un sandviș și o durere de spate m-a făcut să suspin juma de drum.

Jose mi-a reglat rucsacul din nou, mi-a arătat cum să mă întind ca să detensionez și m-a încurajat să merg încet.

Am ajuns la albergue Santa Maria și am plâns de epuizare pe zidul mânăstirii. Am ajuns în timp record: 12.30. Printre pelerini circulă o vibrație de preocupare întrucât mâine ne așteaptă o zi mai provocatoare. Primii 17 km de mâine sunt fără umbră, fără nicio fântână, sate sau puncte de aprovizionare apă, mâncare. Se numește Meseta și este zmeoaica de pe Camino.

În ghidul lui Diane ți se recomandă să faci poze cu copaci. Totul se anunță atât de chel, încât o poză cu un copac în telefon te-ar putea ajuta să te răcorești. Nu sunt foarte îngrijorată. Am parcurs deja câteva porțiuni destul de lungi fără copaci și am supraviețuit. Singura mea preocupare este să mă odihnesc și să mă întind suficient cât să nu reiau episodul durerii de spate.

Ieri după-amiază m-am gândit mult la Andra, sora mea de Camino, care ajuns și a trecut deja de Santiago de Compostela. Eu, Diane și Jose nu putem să vizualizăm cum va fi momentul.

Revenind în prezent, cum a fost azi în afară de cele mai puțin bune?

A fost interesant. Am mers mult pe lângă canale agricole, perdele de copaci, câmpuri cu grâu și alte cereale. Am mers cu Jose, cu Jose pe care de câte ori îl văd cum se drege cu picături homeopatice mă gândesc la mama. Apoi ne-a prins din urmă Marc împingând bicicleta. Așa am văzut că printre toate bagajele sale, un rucsac întrg este dedicat doar cărților.

Uite așa m-am gândit și m-am întrebat de ce cară fiecare lucruri diferite? Adică, da, elementar cărăm toți niște haine, cosmetice esențiale, apă și ceva mâncare, dar separat fiecare mai cară ceva care îl separă de ceilalți. Marc este cu cărțile, Diane cară o biblie și cărți de rugăciune, scrisori pentru acasă, Emily din Polonia cară multe chestii roz, cosmetice, pernuță roz, foarte multe haine…

Eu nu car multe pentru că în dimineața plecării Cristi mi-a dat jos tot ceea ce nu era necesar. Mi-a triat la sânge tot. Și sunt foarte recunoscătoare pentru că am un rucsac destul de ușor.

În timp ce scriu, Emily povestește cât de greu este să dai antibiotic unui șarpe. Da, eu am pisici, ea are un șarpe ca animal de casă.

În seara asta gătim împreună cina în bucătăria de la albergue. În timp ce eu mă odihneam, Alessio, Emily și Diane au cumpărat fructe, paste și alte ingrediente. Alessio va găti paste, Diane a pregătit deja micul-dejun, frigănele în stil franțuzesc, adică muuuult unt. Bombă.

Cam atât de la mine. Sper că la voi e răcoare și cer frumos. Cerul de aici este copleșitor.

Leave a Reply