Camino pe bicicletă – Interviu cu Bogdan despre această experiență

Pe tot parcusul celor aproape 900 km parcurși pe Camino de Santiago, unul dintre cele mai cunoscute trasee de pelerinaj din Europa, m-am întrebat frecvent de ce ai alege să cunoști acest drum pe bicicletă și nu pas cu pas? Cât de greu este? Ce trebuie să ai în vedere? Se ivește ocazia să vorbești cu ceilalți pelerini? Cum te descurci să repari o bicicletă? Cum te descurci când ai tu nevoie de ”reparații” medicale?

Am fost de fiecare dată depășită de aceste întrebări, dar mai ales de bicicliștii de pe Camino. De ziua mea, am primit cadou răspunsuri la toate dilemele și întrebările mele privind mersul cu bicicleta pe Camino. Răspunsuri care cred eu îi vor ajuta mult pe cei care sunt interesați de acest drum inițiatic fie că aleg mersul pe jos, fie că aleg să biciclească.

Cel care dăruiește din experiența pe Camino, este Bogdan Strugaru din Bacău, pe care l-am cunoscut lângă un lan de sunătoare datorită Lisei și Normei, ale căror povești m-au cutremurat în prima parte a drumului. Și deși mereu am privit circumspectă bicicliștii ca pe niște năluci pe care nu ai ocazia să le cunoști, au existat doi bicicliști pe Camino, Marc și Bogdan, care mi-au devenit prieteni și cu care am avut zile și km de conversații de viață pentru care le sunt recunoscătoare. Interviul de mai jos este un cadou de la un om foarte generos, sensibil și empatic, un cadou pe care-l transmit mai departe tuturor celor care se pregătesc de Camino, tuturor celor care sunt curioși și tuturor celor care iubesc poveștile de călătorie.

De ce ai ales să  parcurgi Camino pe bicicletă?
De ce El Camino? A apărut ideea de la colega mea, Oana, ce urma să îl facă pe jos. Eu aveam în plan să ajung în Spania, aproape de El Camino. Numai bine de văzut cum e. Am reconfigurat programul din mers pentru timpul de care puteam dispune.
Pe bicicletă – Am gandit că e soluția cea mai bună pentru timp scurt, mobilitate și varietate. Biciclitul offroad însuși reprezenta o încercare pentru mine. Voiam să o trec.
S-au potrivit toate de minune.

 

Cum ai transportat bicicleta în și din Spania? Care este costul aproximativ?
În Spania aveam să ajung la o prietenă, Nicoleta, care locuiește în nord. Coincidența a făcut  să fie un curier particular care mai duce colete din oraș de la mine (Bacău) până în localitatea unde stă prietena. Prin el am trimis bicicleta. Cu puțin noroc, a ajuns la timp în Spania.
Costul – am negociat 150 lei (ceruse 50 euro). Alternativa ar fi cu avionul – 142 lei la Wizzair (București -Zaragoza) sau cu un curier terestru Maty Express (matyexpress.com). Costul e cam tot acolo. Maty îți poate livra și la adresă specificată.
La întoarcere am trimis-o cu Maty. Din Barcelona. Eheee, o poveste și acolo! Normal aveam în vedere să o trimit tot cu ei din Burgos, unde încheiasem traseul. Însă de acolo poți să o trimiți doar sâmbăta, când trece mașina de colete. Nu au unde să depoziteze. La Barcelona am ajuns cu autocarul. E singura variantă să transporți bicicleta pe distanțe așa mari. Am folosit compania Alsa (www.alsa.es) 10 euro taxa pentru biclă și 12 euro husa pentru ea (îți dau ei, dacă nu ai – e obligatorie învelirea ei).
Care a fost traseul parcurs de tine?

 

Traseul a fost Jaca (km 806) – Burgos (km 475) (Camino Frances). Jaca este pe o altă ramură decât cea clasică a Camino Frances. Pornește din Somport (în Pirinei, la granița dintre Franța și Spania). Este o ramură foarte frumoasă, numai bună pentru biciclit offroad. Puțin umblată, însă cu toate facilitațile de cazare. Eram singur prin albergue-uri.
Traseul bicicliștilor este diferit de cel al celor care aleg să meargă pe jos?
Sunt unele zone unde ai alternativă pentru bicicletă, cărarea fiind mai dificilă. În general, traseul a fost comun. O provocare.
Când am primit carnetul de pelerin în Jaca, doamna mi-a spus cu ceva teamă în glas:”Dar traseul până la cel clasic e făcut pentru cei ce merg pe jos…” Am zâmbit, n-am zis nimica..decât ”No problem”. Ma așteptam la așa ceva de când mi-am pus în gând să plec pe Camino. Unde nu merg pe biclă, merg pe lângă. Unde nici așa..va fi o cale. 🙂
***

 

Cum e bicicleta? Ai nevoie de un anumit tip de bicicletă pentru acest drum?

Bicicleta e bine sa fie mountain bike. A mea are suspensie pe fața și o șa moale 🙂 Chiar, in ce privește șaua.. nu am avut nici o plângere ;)) E o șa foooarte moale, ca un fotoliu. E cu gel, de la Decathlon. Șaua, nu gelul 😉 A fost a treia pe care am încercat-o și s-a dovedit a fi cu succes. Necesare sunt și coburile împreună cu portbagajul.
Am observat că toți bicicliștii cărau cu ei un bagaj special destinat uneltelor de reparat bicicleta în caz de nevoie. Tu ce unelte ai avut cu tine? Ți-au fost utile?
Într-adevar sunt necesare astfel de unelte și le-am folosit. Am avut  o cameră, petice, pompă, 2 mici leviere din plastic, set multitool. Carlos, băiatul Nicoletei, mi-a completat trusa cu o mică unealtă de reparat lanțul și mi-a pus o substanță antipană în interiorul camerelor. Tot cu el am reglat și uns angrenajele. Cred că ar fi utile la drum mai lung si niște plăcuțe de frână. Ale mele s-au consumat acolo – le iei cu tine sau de pe drum. Sunt magazine de profil prin orașe.
Am avut o pană într-o seară și am avut nevoie de ele. A doua zi am reparat cu petice camera spartă. Totul a fost ok.

 

Eu am parcurs Camino pe jos și cel puțin în primele zile când traversezi munți și dealuri împădurite este un pic mai provocator fizic și psihic. Văzând bicicliștii cum se forțează să împingă la deal mi s-a părut că drumul meu pe jos e muuult mai ușor față de efortul pe care îl depun ei. Cum e din punctul tău de vedere?
Da, a fost o încercare să fac față la atâtea urcușuri. Nu aveam o pregatire musculară anterioară. La un moment dat priveam cu teamă profilul traseului ce urma. 🙂 Te solicită. Nu e de netrecut. Face parte din epopee. Și când nu mai poți pedala – push-bike frate! 🙂
A doua zi de pedalat aveam mușchii varză. Însă El Camino mi-a scos în cale o piscină cu apă rece ca gheața!!!! A fost extraordinar! New born child!
Urcușul face parte din plăcerea biciclitului. Fără el nu ar mai fi coborârile reconfortante și provocatoare.
E bine să ai o bicicletă bună, ușoară și cu spor la pedalat. Diferențele sunt radicale. Iar de împins la ea.. nu o duci în spate, roțile sunt rotunde, te mai oprești să te odihnești, să mai prinzi la suflet 🙂
Dacă ești într-o forma bună cu mușchii picioarelor, treci mai ușor. Dacă nu, îți ia un pic mai mult timp și atât. Mergi înainte.
Am avut și eu sentimentul tău de compasiune pentru voi cei ce mergeți pe jos cu tot bagajul în spate. Unii cu ditai rucsacurile. Să nu mai zic de bătături.
Câți km faci pe zi?” întreabă o pelerină zâmbind cald, la umbra unui copac.
„40-50km” zic.
„ 40-50….!” spuse cu glas pierdut, visătoare, masându-și picioarele obosite și îndurerate.
Fiecare cu greutățile drumului sau. Așa e mai dulce bucuria finalului.
***

Ai avut parte de o serie de peripeții: ai pierdut aparatul foto ca apoi să-l regăsești, ai căzut destul de urât de pe bicicletă și ai ajuns la urgență…Există lecții în spatele acestor evenimente?
Fiecare zi a fost intensă și diferită față de celelalte pe tot parcursul ei, cu tot felul de peripeții. Da, pe lângă amintirea lor au rămas și lecțiile. Ele mi-au arătat lucruri pe care doar le intuiam și cărora nu le dădeam curs, fapt ce mă apăsa fără să îmi dau seama de ce.
Într-o zi mi-am dat seama că nu mai am aparatul foto. Majoritatea pozelor le făceam cu telefonul. Pierderea lui m-a făcut să mă întreb cum mă simt în momentul când, brusc, nu îl mai am și nu îl voi mai avea. Am privit peste sentimentele mele și am zărit unul deasupra tuturor. Un sentiment de ușurare, de eliberare. Cum???! Aparatul meu! DSLR.. nu tocmai ieftin. Eu fotograful.. Toate astea cât de mult contau? Am realizat că acel aparat îmi dădea o senzație de frustrare și nesiguranță a reușitei pozelor pe care le făceam. Nu mai eram mulțumit de el, de relația dintre noi – ca să nu exclud contribuția mea la nereușita pozelor.
Mi-a apărut clară calea in față. Dacă voi dori să mai fac poze.. vom face altul pe râu în jos, altul mai trainc si mai frumos … un nou aparat mai bun. E bine să evoluez.
Atunci am început să cred – El Camino îți dă ce ai nevoie și îți ia ce nu îți mai trebuie.
Cât despre accident, a fost periculos, dar am avut noroc. Nu a fost grav. Am avut casca și asta a influențat major situația. Am scăpat doar cu niște julituri la suprafață, una mai întinsă și câteva contuzii. Eram lângă un oraș, așa că m-am dus la Urgențe să mă verifice cineva care știe mai bine. Parcă venisem la ei în afara programului. Nu era nici o urgență.. O singură asistentă la ghișeu, un doctor.. a mai venit unul mai apoi să își dea cu părerea.
Ești pelerin pe El Camino?” „Da” „Bine, nu e grav, te-am pansat, poți să continui!”
Asta am simțit, ca voiau și ei să mă facă să continui. Vazuseră că nu era nimic rupt.
Ar fi neovie de ceva mai multă atenție, să fiu mai prezent, chiar și în locuri unde îmi pare ca nu sunt pericole.
Clipești și viața se poate schimba radical.
Dupa accident am gasit și aparatul foto. Era în bagaj într-un loc unde nu îl căutasem. Îmi părea prea mic locul să poată încăpea acolo. Descoperindu-l, l-am privit ca pe un lucru străin. „Eu m-am despărțit de tine! Ce e cu tine aici?!”
Am început apoi să îi caut stăpânul – l-am aflat la finalul călătoriei – Carlos. Își dorea foarte mult un aparat foto și îl îndrăgise pe acesta. I l-am făcut cadou.

 

Care ar fi plusurile pentru o călătorie cu bicicleta pe Camino?
Parcurgi distanțe mai mari și peisajul se schimbă văzând cu ochii. Altfel spus, vezi peisajele din mai multe direcții. Observam cum munții acum erau aici mari și peste ceva timp îi vedeam mai mici în marginea peisajului.. gata să dispară. Așa de mult am mers???
Plăcerea mersului pe bicicletă pe un traseu offroad marcat. Te bucuri de natură fără grija că te rătăcești și zici că cineva s-a gândit să te poarte prin așa locuri. Vezi că a ales din cele frumoase. Capeți încredere în alegerile sale: peisaje și locuri ce te așteaptă să le descoperi. Și le cauți și mai vrei. Uau, uite asta și asta. Și cum cântă pasărea și cum cade umbra..și ce parfum de tei și ce flori uimitoare!!!! …și pe aici la drepata prin tunelul ăsta de verdeață..și ești de capul tău .. Drumul șerpuiește și te poartă prin tot felul de pădurici, tufișuri, câmpii, evitând șoseaua. Stai! Uite săgeata galbenă spre cărăruia aceea abia vizibilă! Hai pe acolo! Și dă-i și dă-i!
Drumul de la Jaca la Puente la Reina a fost plin de astfel de momente.
Am fost singur pe drum 100 km, doar eu, Fetița si natura. Pelerini deloc. 100 de km!!! Nu imi închipuiam că pot merge atât pe bicicletă.
Mobilitate – dacă vrei să vezi ceva ce nu e pe traseu.. îți e ușor să te abați de la drum și să revii; dacă te rătăcești sau nu găsești ceva, îți dă mâna să te întorci. Țin minte ce tragedie era pe chipul unor doamne, ce mergeau pe jos, numai la gândul că ar fi trebuit să se întoarcă dacă ar fi greșit drumul spre Fântâna vinului. Să nu îi spui niciodată unui pelerin că trebuie să se întoarcă. Nu poți fi atât de crud. Doamnele mi-au atras atenția asupra Fântânii și m-au antrenat să o căutăm. Le-am ajutat să o găsească și astfel am fost caștigati cu toții :).. Mmmmdaaa. Bun vin! Vinul e cu atât mai bun cu cât e la momentul potrivit și ești într-o companie plăcută 🙂
Să revin. Bagajele le duci pe bicicletă!!! Dar nu întinde coarda!! Cu cât bicicleta e mai ușoară, cu atât e mai bine pentru mușchii tăi.
Temperatura resimțită e mai mică datorită vitezei. Am avut nevoie de asta în zilele cu 39-40 de grade. Ai grijă la hidratare și să nu te expui prea mult – pericol de insolație. Eram cât pe ce.
Apoi, poți oricând descoperi mersul pe jos, dacă dorești. Și asta fără să duci în spate bagaje. Așa ai ocazia să întâlnești mulți pelerini și să petereci timp alături de ei. Treci de la unii la alții rapid, de la o poveste la alta.

 

Există și minusuri din punctul tău de vedere?
Nu sunt mulți „călare” și-s rapid trecători. Nu e timp să se lege o chimie între călători. Ca biciclist pe El Camino ești privit de ceilalți pelerini ca fiind din altă echipă. După ce am căzut de pe bicicletă m-am simțit mai aproape de voi și pe voi v-am simțit că mă priviți ca pe unul de-al vostru. 🙂
Varianta „când călare, când pe jos” a fost foarte faină. Mi-a oferit din bucuriile ambelor ipostaze. Acest mers alături de alți pelerini e și el unul din lucrurile extraordinare ale călătoriei.
 ***
 ***

 

Cum ți s-au părut ceilalți bicicliști de pe Camino?
Acum îi trec în revistă pe cei câțiva întâlniți.. Diverși: bicicliști săgeată – o trupă, își propuseseră să facă tot traseul in 10 zile. Nu aveai timp sa vorbești prea mult cu ei :).
Am întâlnit și un alt grup de prieteni, mai domol, ieșiți câteva zile să facă un segment din Camino. Faini, am intrat în vorbă cu ei și m-au ajutat cu niște informații, am făcut poze..
O pereche soț-soție, la pensie, fac în fiecare an câte o călătorie. Acum era El Camino la rând.
Erau și ca mine, solitari. Ne asemănam. Ne întâlneam din când în când, ne zâmbeam și ne salutam 🙂
 ***
 ***
 ***
 ***
 ***

 

Un om sau o poveste de viață care te-au impresionat
Am în minte povestea unei tinere argentiniene, Solène Borja, alături de care am mers un pic.
Tocmai părăsise definitiv Argentina pentru a veni in Franța la niște rude. Era în căutarea unei noi vieți. Nu mai dorea tehnologie. Lucrase foarte mult în domeniul prelucrării imaginii, publicității, fotografiei. Nu mai suporta. Simțise ca o îndepărta de natură, de viață. Aparatul foto te situează în afara vieții pe care o surprinde (așa simt și eu). Era izolată și voia sa facă parte din lumea aceasta, să simtă ca trăiește. „Dacă eu nu voi mai face poze, nu va mai fi cine să le facă?” Nu știa ce o va aștepta dupa ce termina El Camino. Poate urma să afle pe drum. Mai culegea arareori câte o amintire cu telefonul. Nu își luase aparatul foto cu ea, tocmai în fuga de tehnologie.
Avea o problemă anatomică la palma dreaptă. Ceva din naștere. Destul de major. M-a uimit că acest lucru l-a depașit și a ajuns să evolueze într-un domeniu care nu e tocmai ușor nici pentru cineva fară problema ei.
Povestea astaamavut-o în minte și în momentul când am pierdutaparatul foto. M-a pregatit. 🙂
“Train yourself to let go of everything you fear to lose.” by master Yoda
Te-ai mai întoarce pe Camino?

Da. Când mă va chema, mă voi duce cu inima deschisă. Când ești gata, El Camino te cheamă.

 

Ce recomandare ai pentru cei care doresc să biciclească pe Camino?

Fiecare își are drumul său. Bucurați-vă de el și de ce vă oferă sau vă ia. Se întâmplă pentru binele vostru. Aflați-l!
Buen Camino!

Mulțumesc Mihaela!
Se vorbește de tine pe El Camino!”
Sunătoarea – rose of Sharon / tutsan (en)
O mare bucurie și o frumoasă amintire am ca te-am întâlnit acolo, pe El Camino.
La mulți ani frumoși așa ca sufletul tau! Buen Camino!
13 septembrie 2017, Bacău Bogdan Strugaru

4 Replies to “Camino pe bicicletă – Interviu cu Bogdan despre această experiență”

  1. Felicitari Bogdan pentru experienta pe care ai trait-o! Felicitari Minivanili pentru acest interviu! A fost o placere sa citesc aceste povestiri! 🙂

  2. Dragă Marcela de la Călătorii de Weekend,
    Faptul că ai scris este providențial. Nici nu gândești cât îți datorez. În aprilie citeam articole la tine pe site printre care mi-a atras atenția Caminito del Rey. Povestind despre tine și Caminito del Rey, un prieten mi-a reamintit de Camino de Santiago și acolo s-a produs declicul deciziei mele de a pleca pe Camino. Imagineză-ți cum ar fi fost dacă nu aș fi citit, apoi dacă nu aș fi vorbit despre articolul tău și tot așa… Oricum Caminito del Rey este pe wishlist-ul meu.
    Îți foarte mulțumesc!

  3. Cuvintele tale m-au impresianat si mi-au bucurat sufletul! Ma bucur enorm de mult sa aud ca ceea ce am scris te-a influentat atat de mult!
    Iti doresc sa ai parte de cat mai multe experiente deosebite, indiferent ce te inspira!
    Mult succes si-ti multumesc!

  4. <3 Ești în lista mea de inspirații.

Leave a Reply