CONCURS: Bețișoarele asiatice – când le-ai folosit ultima dată?

Noi toți ne confruntăm cu aceeași problemă a zilelor care dispar prin asemănare și se topesc în ani. ”Cum a trecut timpul?” A trecut când în fiecare zi făceai același și același lucru de dragul unei rutine confortabile și familiare. Eu nu zic să ne dăm demisia și să plecăm în lume. Nu, nu. E iresponsabil și tu nu o să mă crezi pentru că nici eu nu cred în această idee. Dar cred că dacă nu putem pleca într-un alt loc, putem să aducem acel loc în casa noastră. Și nu, nu te trimit să-ți schimbi mobilele și accesoriile din casă. Deși, nu e chiar o idee rea. Eu zic să începem cu lucrurile la îndemână: mâncarea. La finalul acestui articol vei găsi o surpriză frumoasă: primul concurs pe www.mimivanili.ro

Cine a zis că pentru a călători în Asia trebuie să te urci în avion, să schimbi fusul orar, programul și viața? În loc de un bilet de avion, îți sugerez să faci magie cu o pereche de bețișoare asiatice. Mâncarea tradițională asiatică este cel mai la îndemână, confortabil și sigur bilet de călătorie pe care ni-l putem face. Fie că te apucă așa un curaj nebun și simți că talentul tău are nevoie să exprime în bucătărie, fie că te-ai hotărât să comanzi ceva specific asiatic, să folosești bețișoarele la masă te face să intri în atmosfera intensă asiatică. Nu mai zic că tăițeii, pachețele de primăvară sau sushi vor avea cel mai bun gust cu bețișoare.

Prânz pe stradă în  Ho Chi Minh, Vietnam

FARMECUL ȘI UTILITATEA BEȚIȘOARELOR

Bețișoarele te ajută să fii selectiv în a culege de pe farfurie ce vrei să mănânci. Ele au fost inventate de chinezi acum aproape 5000 de ani și aveau lungimi diferite pentru a permite utilizarea lor în gătirea alimentelor prin fierbere sau ulei, deci au rol de a proteja împotriva arsurilor. Să mănânci cu bețișoare este un proces care te ajută să prețuiești fiecare bucățică pentru că mănânci într-un ritm mai lent și multe nu încap între cele două bețe.

Mâncare vietnameză: tăiței cu legume, tofu, orez și carne cu susan

CELE 3 TIPURI DE BEȚIȘOARE

Bețișoarele provin din cele 3 mari culturi asiatice: China, Japonia și Coreea. Cele chinezești și japoneze sunt din bambus sau alte tipuri de lemn, în timp ce cele coreene sunt din metal. Bețișoarele coreene o adevărată provocare pentru că mâncarea alunecă foarte ușor spre deosebire de celelalte. De ce coreenii au ales metalul pentru tacâmurile lor? Există legende care spun că monarhii coreeni foloseau argint pur pentru bețișoarele lor pentru a evita otrăvirea. Aceeași presupunere am descoperit-o și în Topkapi, Istanbul, sultanii folosind argint bazându-se pe schimbarea culorii argintului în cazul în care mâncarea ar fi fost otrăvită. Cum a ajuns la poporul de rând bețișorul din metal? Oamenii au aspirat să trăiască o viață similară monarhilor și au folosit alte materiale accesibile care să înlocuiască argintul. Alte avantaje ale bețișoarelor de inox este că sunt mai ușor de curățat și mai igienice decât celelalte tipuri. Coreea de Sud este singura țară unde se folosesc bețișoarele de inox. O particularitate vine și din formă, bețișoarele coreene sunt plate spre deosebire de cele folosite în Vietnam, Thailanda, China, Japonia, unde sunt rotunde sau dreptunghiulare.

Grătar în Seul, Coreea de Sud – singura țară din lume unde se folosesc bețișoare din inox

Fragment dintr-o cină coreeană: supă picantă, kimchi 

CUM SE FOLOSESC

Eu încă nu stăpânesc arta mâncatului cu bețișoare, dar mă încăpățânez să le folosesc. Am descoperit pe Youtube acest clip care te învață cum să folosești bețișoarele, dar din experiență îți spun că vei învăța doar exersând.

 

CONCURS

Anul acesta când am vizitat Coreea de Sud, mi-am propus să ofer un suvenir din această țară printr-un concurs pe care nu știu cum de l-am amânat atât. Noroc că suvenirul s-a păstrat cu tot cu ambalaj. A venit momentul să ofer o pereche de tacâmuri din singura țară din lume unde bețișoarele sunt din inox, Coreea de Sud. Răspunde printr-un comentariu povestind o experiență mai specială cu o mâncare gustată într-una din călătoriile tale. Nu este obligatoriu să fie vorba de o mâncare asiatică. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțat vineri, 6 octombrie 2017, printr-un later edit la acest articol. Aștept cu nerăbdare poveștile voastre.

Mai jos fotografia cu tacâmurile: 2 seturi de bețișoare și 2 linguri, made in Korea 🙂

 

LATER EDIT – vineri, 6 octombrie 2017

Sunt bucuroasă să anunț că am făcut extragerea. Înainte de a anunța câștigătorul, aș vrea să mulțumesc tuturor celor care și-au luat timp și au frânt o bucățică din experiența lor culinară. Am devorat fiecare poveste și a fost un prilej pentru a descoperi feluri excentrice sau obiceiuri diferite prin alte părți. Concluzia la care am ajuns este că toate amintirile despre mâncare nu sunt de fapt despre mâncare, ci sunt despre emoțiile pe care le-am experimentat. Mâncarea este doar un pretext de comunicare, de cunoaștere, de curaj. Vă sunt extrem de recunoscătoare. Mai jos adaug filmarea extragerii.

Comentariul extras câștigător îi aparține lui VIOREL GABRIEL TUDORICA pe care îl rog să-mi transmită un e-mail pe mihaela.gresita@gmail.com cu adresa și numarul de telefon pentru expediția tacâmurilor coreene.

 

17 Replies to “CONCURS: Bețișoarele asiatice – când le-ai folosit ultima dată?”

  1. Deci, de când ai postat anuntul cu acest concurs ma tot gandesc ce anume m-a impresionat mai mult in ale mele calatorii. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost supa de crab proaspat pescuit, gustata la un restaurant pe un ponton la Marea Nordului, cand nu stiam daca sa ma uit la apa impanzita de ambarcatiuni sau la crestele care se inaltau la cativa pasi. Dar azi, cand m-am hotarat sa scriu in sfarsit, mi-am amintit de castanele coapte mancate cu mare placere pe strazile aglomerate si galagioase din Istanbul. Mie totusi imi place cald. Bucurie!

    1. Grați, mă pregăteam să declar acest concurs un eșec. Adică azi chiar la concluzia asta ajunsesem. Ai scos concursul din eșec și mai mult decât atât ai pus o pată de lumină frumoasă aici pentru care îți mulțumesc.
      Cele mai bune castane pe care eu le-am mâncat veneau din Baia-Mare. Încă mai simt gustul. Apoi, în Timișoara am mâncat gem de castane și am simțit cam ce zicea Mark Twain despre pepenele verde, când cineva îl gustă atunci află ce mănâncă îngerii. Cât despre supa de crab…uite că nu am încercat și m-ai făcut curioasă. Cu prima ocazie o încerc și eu.

  2. Miha mea draga, iarta-mi intarzierea, la mine dureaza mult sa imi fac curaj sa vorbesc in public. Daca ti-as fi stiut frământarea, as fi trecut peste temerile mele mai rapid. Eu iti multumesc pentru bucuria cu care ne impartasesti experientele tale. Nu te lasa, ochisorii sus, mereu! Tema inspira, betisoarele sunt oricand o provocare, plus ca ajuta la a manca mai lent si a mesteca mai bine mancarea, deci nu vad unde ar putea fi o problema cu acest concurs. Spor si bucurie! Multumimpentru ocazia de a participa.

  3. Neața, miss! Dacă stau să mă gândesc, cred că din fiecare călătorie am câte o poveste cu mâncăruri … aparte. De exemplu:
    – Turcia – cele mai ciudate chestiuni acolo le-am mancat. Scoicile alea umplute de pe strada, wet hamburger (și acum mă trece un fior când îmi amintesc cum mi se lipea de dinți) sau kokorec (sandvisul cu maruntaie de oaie)
    – Franța – am rămas nemâncată la un Revelion pentru că am comandat andouillette (despre care am priceput de la chelnerul cu care m-am înțeles de m-au durut mâinile că ar fi un fel de cârnat). Adevărul e că este un fel de cârnat, dar un cârnat umplut … cu alte intestine, care a mirosit mai rău ca șosetele unui maratonist într-o zi călduroasă de vară.
    – Amsterdam – aici am mâncat la un restaurant indonezian cea mai picantă mâncare din viața mea: ciuperci aburite în frunză de banană.
    Și pentru că mi-am amintit când am citit ce scriai tu despre bețișoare: prima dată când am folosit exclusiv bețișoare a fost la un all-you-can-eat din Paris, unde m-a dus o prietenă să mă inițieze în arta bucătăriei asiatice. După ce ne-am umflat de sushi, frigărui, pachețele și tot felul de drăcii, m-a întrebat prietena ce mi-a plăcut cel mai mult. Evident, s-a pus pe râs când a auzit: ghimbirul murat! 😀

  4. Dana, ești o tiribombă de aventuri foarte plastic povestite. M-ai făcut să râd.
    Îți mulțumesc frumos. <3
    Wet hamburgerul este de departe cel mai straniu lucru de care am auzit...
    Ghimbirul murat îmi place și mie muuult de tot.

  5. Well…cred ca cel mai bine imi amintesc de masa mancata pe camp in Zanzibar. Era un tur mega turistic pe la o ferma de mirodenii si la sfarsit masa. Mancarea delicioasa! Insa de unde inainte sa plec in Africa am zis ca voi bea doar apa imbuteliata, spalat pe maini doar cu apa curata, ca voi manca doar din surse sigure…aici m-am trezit pusa la masa dupa ce mi am clatit mainile la o chiuveta dubioasa, cu niste castroane mari puse direct pe o rogojina, din care am luat toti…si ghizi si turisti. A fost foarte placut all in all si eu sunt tot aici sanatoasa. Dar am calcat cateva principii cand am zis ca nu o sa ratez asa ceva. Alta experienta faina a fost o masa tot intr-o excursie de o zi, la Marele zid cand mancat alaturi de o familie de chinezi…a fost impresionant cum au impartit ei cu noi totul si ne aratau cum sa folosim mai bine betele. Te imbratisez! 😘

    1. Visez cu ochii deschiși la ce ai povestit. Experiența unei mese cu localnici, de oriunde ar fi ei, este neprețioasă și cea mai autentică formă de conectare la o cultură. Sper să am ocazia să vizitez și eu curând câmpuri cu mirodenii, de Marele Zid nici nu mai zic…Până acum am vizitat doar câmpuri cu ceai și grădini cu legume. Dar mirodenii și cafea, da, clar intră la to do list-ul meu.
      Înseamnă mult pentru mine că ai împărtășit experiențele tale. Mulțumesc mult și te îmbrățișez, Maria! :-*

  6. Tudorica Viorel-Gabriel says: Reply

    Eu imi amintesc o intamplare de acum 2 ani din Romania noastra. Eram la o pensiune in Bran si mi-am comandat un desert, melci cu scortisoara. Mai mancasem pana atunci dar nimic wow, ei dar aici erau absolut irezistibili, cel mai delicios desert pe care l-am mancat pana acum si chiar am gustat multe. Am comandat primul melc, a venit ospatarul, i-am spus ca mai vreau 2 si sa ii transmita felicitari bucatarului. I-am terminat si i-am facut un semn la chelner, i-am zis cred ca stii ce mai vreau nu? Surpriza a fost sa vina cu urmatorii 2 chiar bucatarul, spunandu-mi ca ultimii sunt din partea casei. Bucuria de pe fata acelui om ca ii este atat de apreciat preparatul nu o pot descrie in cuvinte.

    1. Vai, ce poftă mi s-a făcut și mie! Adevărat că sunt câteva locuri în România unde se bucătărește extraordinar. Eu peste tot încerc papanași, dar nicăieri nu mai găsesc ca la Pensiunea Căprioara din Voroneț unde am chemat bucătarul să ne spună care e secretul. Secretul e că mai bine nu gătește dacă nu are brânză bună.
      Citind comentariul tău pentru care îți mulțumesc, mi-a venit o idee unei hărți cu locurile unde se găsesc cele mai bune bucate românești.

  7. Undeva prin Alpi, intre Elvetia si Italia, la cca 3000 de metri altitudine, am gasit casu marzu. Este un fel de branza prin care au trait o vreme niste larve si au imbunatatit gustul. Minunata! Dar trebuie curaj si apoi un vin elvetia rosu si dens.

    1. Eu cred că la 3000 de m totul are un gust de neuitat. Cu un pahar de vin bun (sau mai multe), mi-aș face și eu curaj. Mulțumesc frumos pentru fiorii pe care mi-ai dat povestind despre casu marzu! 🙂

  8. Vin elvetian, asta era 🙂

  9. Am stat să mă gândesc, dar nu prea am avut experiențe culinare ciudate… probabil pentru că la mare parte din mese aleg chestii destul de clasice&safe, gen salate :)) Să zicem că cea mai recentă mâncare specială a fost la Stockholm, unde am încercat pentru prima dată carne de ren, care mi-a plăcut. Ah, și mai de curând am gustat curmale proaspete, tot în premieră. Și îmi amintesc și de niște pâinici cu cerneală de sepie mâncate prin Amalfi, acum vreo câțiva ani. Nimic extravagant, doar gustos 🙂

    1. Pentru mine tot ce ai povestit este extravagant. Nu am apucat să încerc nici renul, nici curmalele proaspete, nici pâine cu cerneală de sepia. Ultimele două mă supertentează. Nordul Europei, iată o zonă care mă tot cheamă să o explorez. Mulțumesc frumos, Andra!

  10. Miha draga,
    Pentru noi cea mai ciudata “chestie” care ne-a aterizat in fata a fost un steak tartare in Bruxelles, anul asta… Desi sunt foarte curioasa si dispusa sa testez specificul local mereu, oriunde merg, pentru traditionalista din mine asocierea de carne cruda si (!!!) ou crud… a fost totusi prea mult. Saracul Victor a fost mai curajos, dar i s-a luat si lui destul de repede, mai ales dupa ce mi-a privit fata oripilata 😀
    Aaa…. dar stai! Experienta povestita era recomandabil sa fie una pozitiva, nu? :))))) Prima experienta pozitiva care imi vine in minte acum este o fajitas absolut delicioasa pe care am mancat-o in parcul central din Sakarya, Turcia. Carnea (bine facuta, parol!), legumele aromate, sosurile deloc plicticoase, lipiile si ceaiul turcesc ma fac sa-mi amintesc cu drag incantarea pe care au simtit-o papilele mele gustative in ziua aia insorita… Poate pentru ca era totul simplu, dar absolut delicios, cum imi place mie… sau poate pentru ca mi-era o foamee…. :)))
    Betisoare asiatice nu am folosit niciodata, dar bag seama ca as putea avea ocazia curand. Tic tac! Succes!

    1. Cris, ești delicioasă! Am râs cu poftă. Cu poftă de râs și poftă de mâncare.
      Poate nu ați reușit să mâncați tartarul, dar v-ați ales cu o amintire haioasă. Cred că aceste mici ciocniri gastronomice sunt printre cele mai autentice suveniruri.
      Câte despre Turcia, noi împărțim o simpatie sensibilă pentru această cultură copleșitoare a simțurilor din toate direcțiile.
      Îți mulțumesc că ai trecut pe aici. Ești mereu o bucurie. Te îmbrățișez. :-*

  11. Tudorica Viorel-Gabriel says: Reply

    Multumesc mult, am trimis email-ul. 🙂

Leave a Reply