Am zburat ca frunzele toamna

Ș cum stăteam noi, 4 prieteni, așa la un ceai într-o cafenea deasupra Bucureștiului (coincidență sau nu), nu știu ce mi-a venit să deschid subiectul experiențelor de care ne e frică, dar pe care am cam vrea să le facem. Am dezbătut și atunci am sfințit o promisiune că toamna asta vom zbura cu parapanta. Tremuram când am promis. Am tremurat și mai tare după două săptămâni când rămăsesem doar eu fidelă promisiunii.

Între toate aceste tremuriciuri interioare, a fost Brașovul. Nu știu cum se întâmplă prin alte țări, dar la noi, pelerinii care au mers pe Camino s-au reunit și cunoscut printr-o întâlnire grozav organizată la Brașov. Andra și Arpi au fost magicienii care ne-au magnetizat și ne-au pregătit o întâlnire solară. La propriu, solară! Născută și crescută la câmpie, în capul meu, munte servești doar vara în drumeții sau iarna când e zăpadă. Între aceste anotimpuri aveam blanc cu interdicție. Totul până sâmbăta trecută când am rămas transfigurată de frumusețea și lumina toamnei pe Tâmpa. O fi fost vremea, or fi fost oamenii… Destul de mult din amândouă.

Pelerini solari lângă Biserica Neagră după o tură pe Tâmpa

Și dacă sâmbătă în drumeție observam și mă conectam la forța pământului, duminică am hotărât să mă desprind un pic în aer. După câteva programări ratate la zborul cu parapanta clasică, din pricina vântului capricios, am avut norocul să stau la masă cu cine trebuie și să primesc recomandare punct ochi, punct lovit. Așa l-am descoperit pe Ionuț Dobrea care ne-a invitat pe Aerodromul Piatra Craiului, Zărnești să ne lansăm cu motoparapanta.

Două doamne frumoase m-au ”împins” grațios în această aventură și vreau să le mulțumesc și să le dedic această faptă. Prima este Natalia, o fată frumoasă de fel din Chișinău, toată numai o emoție, pe care am cunoscut-o în ziua plecării la Brașov și care mi-a dat ghes tot drumul: în mașină, pe poteci, în Piața Sfatului. Nu a iertat niciun moment. A doua este Camelia, cea cu care ar fi trebuit să călătorim în prima fază. Ei bine, Camelia care ne-a căzut cu tronc rău de tot prin umor inteligent și elastic, a fost cea care ne-a dat numărul potrivit pentru ceea ce aveam nevoie.

Stai așa și te gândești uneori de câte intervenții, aproape insesizabile, este nevoie pentru a se întâmpla un lucru. V-ați gândit vreodată cum arată lista de persoane sau evenimente căreia îi datorați recunoștință pentru un moment de fericire, un ”upgrade” personal sau profesional? Faceți un exercițiu de imaginație, s-ar putea să zâmbiți, s-ar putea să oftați un ”ha! ce chestie…”.

Bine, bine, cucoană, dar ne zici cum a fost cu zborul?

Nici într-o mie de ani nu pot reda. Înălțarea mea la cer a fost slujba mea de duminică, o taină intensă și frumoasă. Zâmbesc când mi-aduc aminte cum m-am apropiat de motoparapantă repetând psihedelic că mor de frică, dar mă dau fie ce-o fi. M-a ajutat verbalizarea fricii. Și până să-mi dau eu seama, ne-am desprins de pământ. Pentru o clipă m-am gândit la toate emoțiile pionierilor din aviație și m-am simțit extrem de recunoscătoare pentru confortul prezent, pentru siguranță, toate obținute istoric cu un mare preț.

Ionuț a fost calmul de care aveam nevoie să cred în control. Am văzut urșii din rezervație, cetatea Rășnov, munții în depărtare și am fugărit o turmă de oi pe marginea șoselei. Nu știu de ce am crezut că dacă ești în aer nu te aude nimeni, dar am urlat cum nu am urlat în viața mea. Și ce bine mi-a fost! A fost aș zice chiar terapeutic. Abia jos am aflat de la Natalia și Cristi că mă auzeam stereo la nivelul solului. Doamne, ce frumos a fost! Primul lucru pe care l-am zis când am coborât legănat a fost ”Mai vreau.”

Sunt experiențe în viață de care ți-e frică, dar care pot fi eliberatoare. Zborul a fost una dintre aceste experiențe. Alexandra dă cu bațul prin gardul facebookului spunându-mi că următorul nivel ar fi săritul cu parașuta. Da, cred și eu. Dar nu încă și până atunci aș vrea și o parapantă clasică, chiar dacă am înțeles că zborul este mai scurt față de motoparapantă.

Aici la aerodrom se pot face programări pentru diverse experiențe. Eu las mai jos numărul lui Ionut pentru cei care sunt interesați de un zbor cu motoparapanta.

Ionuț – 0744979418

Leave a Reply