Aplicația prin care poți lua cina la un localnic acasă împreună cu alți călători

Hai să facem un exercițiu foarte simplu împreună.

Care sunt primele amintiri care îți vin în minte când de gândești la cele mai recente sau nu foarte recente călătorii ale tale?

În ceea ce mă privește, cele mai vii amintiri implică întâmplări cu alți oameni, prieteni noi pe care i-am ”căpătat” pe drum și experiențe fizice – o drumeție, un zbor, o explorare a unui peisaj. Nu-mi vin din prima în minte vizite la muzee (cu excepția unui singur muzeu, Rijsk din Amsterdam), nu-mi vin din prima în minte restaurante (cu excepția celor în care am mâncat ceva atipic, ceva foarte bun sau am cunoscut pe cineva). Și tot așa. Ceea ce vreau să spun este că din punctul meu de vedere, când călătorim ar trebui să fim atenți să ne căutăm experiențe, sî depășim lista clasică de obiective. Să mergi într-un loc străin nu mai e suficient. Sau poate fi pentru unii, dar există o variantă mai bună de atât: să experimentezi cultura respectivă împreună cu alți oameni care se pot transforma în prieteni. Și cea mai scurtă modalitatea de a experimenta o cultură este de a o gusta.

Am fost foarte entuziasmată când am descoperit VizEat. Și nu, încă nu am apucat să folosesc această aplicație, dar abia aștept. Imaginează-ți că accepți să mergi la o cină organizată de un localnic unde participi împreună cu alți călători din lumea întreagă. Mănânci, bei, experimentezi cultura locală și socializezi cu oameni din alte țări. Așa arată fantezia mea și există. Se numește VizEat.

CE ESTE ViZEAT

VizEat este o aplicație foarte isteață pentru cei care iubesc călătoriile și mâncarea. Nu suntem puțini în acest club select.

Te afli în Barcelona și ai obosit după o zi de mers și vizite la Sagrada Familia sau în Parcul Guel. Ți-e foame și te întrebi oare cum arată o cină acasă la un spaniol? Intri pe VizEat și vizualizezi propunerile de experiențe culinare din acest oraș oferite de oameni care se pricep să gătească. Dai click pe ce îți face cu ochiul și uite așa participi la o cină organizată de un spaniol care va găti pentru tine și alți călători curioși.

Aplicația este disponibilă în peste 130 de țări și oferă o varietate impresionantă de experiențe precum cine pe acoperiș, degustări de vinuri, cursuri de gătit, cine tematice locale, elegante sau mai relaxate, petreceri, tururi culinare. În această aplicație sunt înscrise cam 20,000 de gazde din lumea întreagă, aceste gazde fiind bucătari de meserie și pasionați în ale gătitului cu diverse povești.

Ce înseamnă pentru călători? Păi pentru noi călătorii înseamnă că avem șansa de a mânca ceva delicios local și de a socializa cu localnici și alți călători din lumea întreagă. Practic acoperă unele dintre cele mai frumoase nevoi umane: de a cunoaște, de a socializa, de a experimenta și a împărți masa cu alți oameni interesanți.

CUM FUNCȚIONEAZĂ VIZEAT

Există două variante: fie ești participant la un eveniment, fie găzduiești tu o experiență culinară creativă.

În calitate de participant, cauți localitatea, țara și data convenabile ție și aplici printr-o rezervare la o cină pe care o consideri interesantă. Comunici cu gazda ta mai departe și participi la eveniment unde vei întâlni alți călători și vei avea ocazia să socializezi și să legi prieteni în cadrul unei cine pregătită de un localnic.

În calitate de gazdă, vii cu o propunere cât mai creativă de experiență culinară. Cei de la VizEat analizează propunerea, îți solicită diverse informații și detalii suplimentare, aprobă și publică anunțul tău. Prin aceste evenimente poți câștiga prieteni noi din lumea întreagă care se pot înscrie la evenimentul tău și atragi venituri. Nu am încă informații în acest sens, dar în momentul în care mă înscriu, promit să fac confesiuni.

 

VIZEAT ÎN ROMÂNIA

Recunosc că prima mea căutare a fost pe Iran, Teheran, pentru că asta se anunță a fi prima călătorie mai serioasă. A doua mea căutare a fost pe București. Dacă pe Teheran nu am găsit și ar fi ceva explicații, pe București am fost suprinsă plăcut să descoăr câteva anunțuri chiar pentru sâmbătă acum. Interesant, nu?

 

Voi ați fi interesați să gătiți o masă sau să faceți un tur pentru câțiva oameni pe care nu îi cunoașteți, fie străini, fie români?

Leave a Reply