Coreea de Sud – Dezastre în călătorie

În prima parte a acestui an am petrecut o lună în Coreea de Sud și simt că nu am reușit încă să structurez, să dau o semnificație și să închid ce a însemnat luna respectivă pentru călătorul din mine. Am trecut prin toate emoțiile cu privire la această țară care mi-a smuls reacții suprinzătoare și cu care am făcut pace finală abia în Spania pe Camino unde am întâlnit o mulțime de coreeni de treabă. Încurcate sunt căile călătorilor și pentru asta sunt recunoscătoare. Pănă mă lămuresc cum să abordez eu acea lună, m-am decis să împărtășesc din experiențele mele mai puțin strălucite care pot servi pentru o mai bună organizare celor interesați de călătorii fără emoții.

Titlul este dezastre în călătorie pentru că noi toți am trăit momente de criză în călătorie și pot părea dezastre. Eu cred că aceste dezastre sunt de fapt momente de evoluție și cunoaștere personală și culturală. Superficial, ele pot rămâne diferențe insurmontabile între noi și ceilalți, dar în mod constructiv ele sunt oferte de comunicare și progres care ne pot inspira să ne perfecționăm, să ne pregătim sau pur și simplu, dar la fel de important, să ne întrebăm despre noi, despre ceilalți.

Fiecare mărturisire este însoțită de o lecție, i-am zis eu. E un sfat, o recomandare sau o altă perspectivă utilă oricui se pregătește de o călătorie în Coreea, dar de ce nu și în alte țări. Enjoy!

 

FRIG

Februarie-martie în Coreea este ceva de speriat pentru o piele de româncă din sud. Ce este și mai frustrant e că te uiți la coreence și nu pricepi cum de nu li se face pielea de găină când merg așa dezinvolte pe stradă, cu fuste, pantofi decupați și fără dresuri. Cu fiecare ieșire în stradă am plâns. Incontrolabil, corpul meu a ales să plângă de frig, deși aveam o haină groasă și pufoasă care în România îmi dă bufeuri.

LECȚIE – de luat haine groase sau de schimbat anotimpul călătoriei pentru țări așa friguroase traversate de curenți siberieni.

 

GOOGLE MAPS

Dacă în Turcia sunt probleme cu Bookingul, în Coreea de Sud sunt probleme cu Google Maps. Când am ajuns (eram singură), am folosit un autobuz (chapeau! au niște busuri extraordinar de confortabile cu fotolii de piele în care adormi instantaneu ca în sânul lui Avraam, sau așa îmi imaginez eu că arată sânul lui Avraam). Autobuzul m-a lăsat undeva de unde ar fi trebuit să ajung în 4-5 minute la hotel. M-am învârtit bezmetică și privind cruciș în traseul pe Google Maps pe care mi-l configurasem înainte de a pleca din România. Mă învârteam pierdută ca într-un film prost pe aceleași 2 străzi. Oamenii sunt binevoitori, dar în coreeană. Gest frumos total intraductibil. Să spuneam că această bunăvoință mai mult m-a încurcat. Am intrat determinată într-o cafenea să rezolv misterul folosind wifi. Cu tot wifi-ul, google maps se comporta ca și cum ar fi băut. Traseul se modifica cu fiecare metru pe care eu îl parcurgeam. Am ieșit deznădăjtuită și m-am urcat în primul taxi care a condus fix 400 m. Atât. Doar atât. Da, iată ceva frumos: taxiurile nu te condiționează ca distanță și poți plăti lejer cu cardul.

LECȚIE – Ei folosesc acolo Naver. Nu am explorat acest Naver, dar sunt sigură că poate fi o pistă bună. Pe tot parcusul călătoriei acolo am folosit hărțile locale printate și intuiția.

 

MÂNCARE VIE

Mă laud că sunt deschisă și suspect de dispusă să încerc feluri noi de mâncare. Ceea ce chiar fac, mai ales când mă inspiră locul. Mâncarea coreeană este extraordinară și voi purta mereu o amintire frumoasă experiențelor culinare din acest spațiu: kimchi de toate felurile, grătarele, fructele de mare, viermii de mătase, desertul lor tradițional etc. A existat însă un moment când chiar și mie mi-a fost greu pentru că am fost luată pe nepregătite. Era a doua seară și ne aflam într-un restaurant al cărui meniu era bogat în fructe de mare. Eu ador fructele de mare. Dar nimeni nu mă pregătise pentru delicatesa lor. Pe masa noastră abia mai încăpeau platouri: tradiționalul kimchi, sosuri, scoici și alte neamuri subacvatice. Pe la mijlocul cinei, observ cu coada ochilui o mișcare în farfuria cu tentacule de caracatiță. I-am făcut semn lui Cristi moment în care lui i-au sărit bețele cu zgomot din mână și ne-am evidențiat meselor din jur. El a capitulat, eu i-am propus cu aparent sânge rece să așteptăm să ”moară” și apoi continuăm. Nu am mai putut nici eu. Am pus bețele jos înfrântă de dezgust. Ce am aflat? Se consideră o adevărată delicatesă consumarea unei caracatițe vii. Și nu doar a tentaculelor, ci a întregului animal marin. Există chiar tehnici speciale de a mânca așa ceva fără să-ți rămână atârnată în gât. E un talent pe care nu mă simt pregătită să-l cultiv.

LECȚIE – Ține bețele bine când te emoționezi. Glumesc. Aici nu e o lecție, e doar un moment de explorare și curiozitate.

 

FĂRĂ LIFT

Plecarea din Coreea spune multe despre mine și mai puține despre țară, dar eu atunci hotărâsem foarte ”matur” că țara e de vină. Era ziua întoarcerii acasă, 5 dimineața, iar eu cu nervi coboram dintr-un hotel de lângă Gara Centrală bagaje imense încărcate cu haine de iarnă, frustrări și suveniruri cumpărate cu lăcomie oltenească. Nimerisem într-un hotel fără lift fix când aveam mai multă nevoie de lift (poveste lungă). Pe trotuar în fața hotelului, încotoșmănată de iarnă, mi-am permis un moment de relaxare și atunci dintr-o pungă pe care trebuia să o iau în cabina avionului cu mine în care se aflau 3 ceainice, fix cel care era pentru mine a căzut și s-a făcut țăndări. În mod normal ”s-a spart necazul”. În cazul respectiv, altceva s-a spart în mine. Știi acel moment când ți se împăienjenesc ochii de lacrimi, dar nu vrei să le dai drumul? Am reușit până am început să cobor scările la metrou și am început să plâng. Nu oricum. Am plâns cu muci în mijlocul unor oameni cu chipuri inexpresive. Fața mea era ca un parbriz în mijlocul unei furtuni urâte. Pentru un ceainic? Păi, cum de se spărsese taman al meu? Aceasta este o întrebare de om răsfățat și venea după niște zile de umblat, de oboseală și de frig, mult frig la care eu am aflat cât de urât reacționez. Am avut timp să mă calmez și să trec în amorțire după  o călătorie de o oră prin măruntaiele Seulului.

LECȚIE – alege un hotel cu lift dacă știi că ești stilul Olga și ești atașat de bagaje imense, fizice și emoționale.

 

AEROPORTUL INCHEON

Aeroportul Incheon este un oraș în sine de la care eu aveam mari așteptări. Pretenții aiurea zic eu acum. Se întâmplă o chestie stranie la ei. Când faci check-in-ul, lași bagajul și ți se spune că trebuie să aștepți 15 minute. Dacă nu îți auzi numele, e ok să continui la security. Acele 15 minute nu ar fi însemnat foarte mult dacă nu se adăugau cozilor interminabile de la filtre.  Este ceva ireal. Apoi se adaugă o călătorie cu trenul spre porți. Și tot așa. De unde ar fi trebuit să ne relaxăm 1h căutând un alt ceainic, ne-am trezit că trebuie să alergăm la propriu pentru a prinde avionul.

LECȚIE – rezervă un timp mai mare operațiunii Aeroportul.

 

TOALETA ÎN AEROPORT

Mie nu-mi place să folosesc toaleta în avion. E ceva așa care mă demoralizează pentru că în singurele două dăți când m-am dus (zboruri lungi de minim 6-7 ore) nu am reușit decât după 5 minute de analiză profundă să deschid ușa. Și nu pentru că m-am prins eu singură cum se face, ci pentru că am întrebat deja contorsionată de urgență în stânga și în dreapta. ”Auziți, dar oare ușa asta cum se deschide?” Nu mai deschid subiectul despre sunetul înfricoșător care se aude când tragi apa și simți că vei fi supt și tu de vasul de toaletă. Ceva de groază.

În fine, hotărâtă să mă urc pregătită în avion am fugit rapid în toaleta dintr-un lounge din apropierea porții și am rămas interzisă. Era o cutie cu dungi orizontale pe toate laturile. Un coșmar. Nu înțelegeam unde se află ușile și cum fac să rezolv urgența care deja începea să mă desfigureze fizic. M-am aplecat și am început să trag de marginea inferioară a unor paravane încercând să determin care ar fi ușă, care ar fi perete. Nu pricepeam de ce nu intră sau iese nimeni ca să înțeleg și eu ce am de făcut. După ce am tras de tot ce m-a dus pe mine capul să trag, am reușit să descopăr cu un mare ”a-ha!” ușa eliberatoare.

LECȚIE – nu am recomandări, doar o urare: mult succes. E posibil ca inteligența mea spațială să fie de fapt adevărata problemă și nu designul futurist coreean.

 

DURERI ÎN ZBOR 

Ne-am urcat în avion și m-am gândit că a venit momentul să mă liniștesc. În decolare am simțit ceva sensibilități în dreapta maxilarului, se întindea în jos pe gât și în sus spre tâmplă, și m-am gândit cu mare ”înțelepciune” că o să fie bine să beau cola. Auzisem eu că face bine dacă ți-e greață  sau dacă vrei să cureți cauciucul la mașină și am considerat că sigur face bine și când simți o durere în maxilar. Wrong. În mai puțin de 30 minute mă îndopam cu nurofene și ketonale (eu care nu cred în medicamente) și plângeam pătrunsă de durere și neputință. Era deja a doua oară într-o singură dimineață când plângeam, prima dată de oftică, a doua oară de durere fizică. Însoțitoarea de bord din segmentul meu s-a îngrijorat și după o vreme a făcut rost de cineva care a venit și m-a întrebat ce simt. Mi-am zis în sine ”Ce noroc, un doctor la bord!” și i-am turnat cu ochii încercănați de rimel cum mă doare, senzație cu senzație. Omul a dat din cap, iar eu am așteptat să mă îndrume. ”Ah…eu nu sunt doctor, am venit să-i traduc doamnei în franceză ce vi se întâmplă”. Am văzut negru în fața ochilor. Se vedea că sunt și ei înfiorați și s-au rugat de mine să încetez cu calmantele (pe care le consumam ca pe bomboane) până găsim o soluție. Soluția în astfel de situații urgente este aterizarea. Numai că noi ne aflam deasupra întinsei Mongolii unde nu găseai vreun aeroport în apropiere. Cineva a avut inspirația să-mi ofere un whisky și în 5 minute (o fi fost combinația de alcool cu medicamente) am adormit cu obrazul lipit de scaunul din fața mea. M-am trezit cu urme adânci.

LECȚIE – mi-e greu să spun ce s-a întâmplat, e posibil de la presiunea decolării ceva să se fi dereglat pe partea dreaptă a capului meu. Cert e că e bine să aveți ceva calmante la voi în cabină și să nu vă jenați să cereți o tărie.

 

Cam acestea ar fi experiențele de care mai îmi aduc eu aminte. Am hotărârea de a scrie și despre lucrurile cu adevărat frumoase ale călătoriei în Coreea, dar între timp sunt curioasă ce peripeții mai deosebite ați avut voi în expedițiile voastre?

 

Leave a Reply