IRAN – Cum arată și ce fac brațele perșilor

Să spunem că am pus piciorul pe pământ persan cu văl în cap și atentă să nu supăr pe nimeni în jur. Cred că jumătate din călătorie am făcut poze la ziduri și pereți până să mă prind că este în regulă să fac poze și oamenilor. Am fost totuși atentă și am cerut acordul. Să pozez bărbați muncind a fost accesibil pentru mine și simplu. Cu femeile nu am reușit nimic. Am cerut cred o singură dată acordul unei bătrâne dintr-un sat care spărgea pe o uliță nuci pe o piatră și mi-a făcut semn să o întind. De atunci am devenit și mai puțin îndrăzneață și m-am ales doar cu poze cu bărbați muncind. Ceea ce pentru mine oricum e un mare câștig.

Acest instantaneu este din Isfahan de la o brutărie. Și pentru că făceam multe poze, brutarii au deschis ușile și m-au invitat mai aproape de cuptor.

Pitele persane sunt cele mai bune pite mâncate vreodată. Imaginează-ți că deși aveam mic-dejun asigurat la hotel, noi coboram la brutăria de peste drum de unde luam pâine caldă ieșită dintr-un cuptor de pietre. Cu tot cu pietre. Da, pâinea era pusă direct pe pietricele din cuptor și când era gata, brutarul o scotea cu tot cu pietrele care se lipeau. Fiecare client își curăța singur pâinea de pietre. Cât costă o astfel de pâine? 15,000 riali. Adică aproximativ 1 leu jumate.

Pe o anumite stradă din spatele Pieței Naqsh-e Jahan din Isfahan, pe unde nu prea calcă picior de turist, am descoperit o mulțime de ateliere pline de viață și muncă. La un moment dat s-a auzit chemarea la rugăciune și am simțit că ne aflăm la locul potrivit, pe o stradă unde munca îți dă un sentiment aproape religios și curat.

Această fotografie este din Shiraz. După ce vizitasem cea mai frumoasă moschee din lume unde lumina era o sărbătoare în sine, am dat o tură și am dat peste acest meșter care lucra la renovarea acestei minunății. Mi s-a părut interesant cum toți turiștii se căzneau la selfie-uri, dar undeva pe o margine acest om oferea un prilej de a vedea cum ajung plăcile decorative pe pereții unei moschei. Era un spectacol în sine.

Să cumperi implică o muncă a brațelor. Acest domn se afla în căutarea celor mai bune rodii. Observă cât de curat și îngrijit este. El nu e excepția, el e regula în Iran. Atât bărbații, cât și femeile, sunt foarte curați și cu haine mereu bune. Ei se poartă la cămașă oricare ar fi statutul lor, cu haine călcate și din materiale de calitate.

În Yazd pâinea are alt gust și altă rețetă. La fel de gustoasă, dar conține diverse ierburi aromatice pe crustă, iar cuptorul nu conține pietricele mărunte.

Așa arată un meșter din Yazd lucrând o oală din cupru. Credeam că Turcia este paradisul cuprului. Greșit. Magazinele și bucătăriile iraniene sclipesc a cupru. Cele mai sofistacate modele lucrate în cupru le-am văzut în Isfahan.

Brațele puternice ale perșilor nu sunt bune doar de muncă, ci sunt folosite și pentru practicarea unui fel de sport național. Am participat și noi în Yazd la o astfel de sesiune unde bărbații făceau niște mișcări circulare cu niște accesorii de lemn foarte grele. Totul se întâmpla sub coordonarea unui lider care bătea ritmul la tobe și recita versuri.

Acesta este Maziar Aledavood și eu l-am surprins când ne servea prânzul în deșert. El a fost gazda noastră În Garmeh. El ne-a condus în deșert. El ne-a cântat folosind instrumente tradiționale muzică persană. Maziar a lucrat o vreme în Tehran, dar a decis să se întoarcă în satul lui natal unde a recondiționat casa familiei veche de 300 de ani și a transofrmat-o într-o pensiune, singura din acea zonă.

Leave a Reply