IRAN – Povestea unui artist iranian despre supraviețuire, polo, fructe, război, prostituate, teroriști

Vreau să împărtășesc ceva cu voi. 

Ceva ce m-a tulburat în cafeneaua de la Muzeul de Artă Contemporană din Tehran.

Cine crede că va vedea lucrările artișitlor iranieni vizitând acest muzeu se înșală. Total. Cel puțin noi nu am văzut. O singură expoziție exista în acel moment și aceea apărținând unui britanic stabilit în Germania. Nimic iranian. M-am consolat cu o cafea frunzărind albume de artă între ale căror pagini, în sfârșit, am găsit ceva iranian.

Așa se face că momentul meu de vârf din vizita la Muzeu a fost să șed cuibărită într-o canapea confortabilă și să citesc uimită biografia unui artist iranian pe nume Khosrow Hassanzandeh. De fapt ce zic eu, este chiar autobiografie pentru că omul povestește într-un articol introductiv cum a devenit el pictor. Toate informațiile de mai jos sunt de fapt traduceri și adaptări ale prezentării lui. M-a prins atât de tare încât am decis să public aici despre el. Sper să vă prindă și pe voi povestea care curge destul de simplu, lipsită de false efecte dramatice, dar încărcată de emoție. Nu o priviți neapărat ca pe o biografie unui artist, ci mai mult luați-o ca pe o șansă de accesa impresii despre viața de rând a iranienilor din ultimii zeci de ani.

Citiți cu curiozitate și flexibilitate și poate veți ofta înduioșați de visele unui copil sau îndurerați de dezechilibrele sociale. Cu toate că povestea face referiri la episoade nefericite colective, este spusă cu multă simplitate și speranță. Două lucruri de care noi toți avem nevoie pe parcursul vieții indiferent de situație.

Să începem.

 

În lumea lui Khosrow Hassanzandeh, te naști pentru a te căsători și pentru a avea copii făcând tot ceea ce îți stă în putință pentru a-i susține având o mică afacere. Această mică afacere nu înseamnă că poți trăi în lux, dar ceea ce câștigi în plus este pentru a face pelerinaj la Mecca (Arabia Saudită) sau Karbalah (Irak). Din cei 6 copii, el va devia de la acest parcurs tradițional. Și iată povestea lui.

Mama sa, deși o femeie foarte muncită, este o femeie pozitivă și curajoasă. Pentru a înțelege o bucățică din lucrurile prin care a trecut, de povestit este cum ea și-a salvat primul-născut, la vremea aceea un copil, de doi lupi flămânzi în regiunea muntoasă Azerbajan, Iran. Acest moment a fost argumentul ei pentru a-l convinge pe soțul său să se relocheze în Tehran.

La vâsta de 6 ani, Khosrow își pierde tatăl rămând cu o singură fotografie alb-negru, ușor jerpelită, și învață de mic că trebuie să fie pe pe picioarele sale. Ia note bune și asta poate pentru că a fost singurul membru al familiei care nu a fost obligat să lucreze de mic. Unul dintre frații săi la vârsta de 10 ani părăsește școala pentru a intra în câmpul muncii pentru a susține familia care se afla în dificultate.

În vacanța de vară lucra pentru a-și putea acoperi costurile de școlarizare vânzând fructe trecătorilor și turiștilor. Pentru a împrumuta cărți de la Biblioteca Națională se împrietenește cu paznicul care îi permite să se strecoare pentru a deschide și citi cărți care care îi alimentează visurile copilăriei. Cărțile i-au permis să traverseze granițele fizice ale vieții lui de zi cu zi visând la o lume a confortului, bogăției și aventurilor. O lume pe care crede că nu o va accesa vreodată,  dar care mai târziu când chiar se întâmplă, o găsește goală și lipsită de sinceritate.

Anii trec și nimic deosebit nu se întâmplă cu excepția faptului că visurile lui devin din ce în ce mai îndrăznețe și din ce în ce mai puțin realizabile. La 13 ani face parte dintr-un club de natație, deși alimentația sa era incompatibilă cu un astfel de sport solicitant. Prin antrenamentele de polo, se apropie de apă care devine o inspirație și o bucurie pentru el. În această perioadă are loc Revoluția Islamică. Pentru cei care nu știu ce este, Revoluția Islamică s-a întâmplat în 1979 și este un moment de cotitură în istoria Iranului când monarhia la putere de 2500 de ani este înlocuită cu un guvern religios. Bineînțeles că la acea vreme toată lumea era entuziasmată fără să anticipeze care vor fi efectele reale.

Artistul nostru se alătură mulțimilor vocale cu speranța unei lumi noi. După Revoluția Islamică imediat, deziluzionat renunță la antrenamentele de polo. Echipa fusese inventată la Jocurile Asiatice de la New Dehli, dar li se interzice participarea pe motiv că la acel eveniment vor exista femei îmbrăcate în costume de baie. Mai toți membrii echipei sunt dezamăgiți, unii părăsesc țara, alții devin revoluționari entuziasmați și alții sunt trimiși să devină martiri în războiul Iran-Irak. Khosrow al nostru devine voluntar al forțelor revoluționare și petrece 6 luni într-o unitate anti-narcotice, perioadă care îl încurajează la introspecția viziunii lui asupra lumii. Părăsește această unitate căutand ceva de care să ancoreze. Un prieten îi recomandă să încerce cu Școala de Arte unde auzise că examenul este accesibil. Printre singurii studenți acceptați fără taxă, Khosrow în ”campanie” pentru a se compensa pentru acest statut, se întoarce la vândutul fructelor și apoi făcut cumpărături cu mare recunoștință pentru profesorul care îi facilitase acest parcurs. Ziua fructe, noaptea tablouri. O fereastră a speranței se deschisese pentru el.

După un an, războiul se intensifică (este vorba de Războiul Iran-Irak care a durat 8 ani) și este nevoit să meargă pentru a-și îndeplini serviciul militar. 25 de luni le-a petrecut sperând să se termine mai repede. Cea mai grea parte a acelor ani a fost moartea multor prieteni dragi. Serviciul militar se încheie, dar el rămâne cu o grămadă amară de amintiri dureroase. Pentru a se elibera de toată durerea, începe să-și picteze jurnalul de război ca un tribut adus prietenilor lui și lui însuși.

Războiul cu Irak nu se încheie, din contră, rachete scutură Tehranul, una dintre ele picând chiar lângă clădirea în care se afla. Piciorul lui sângerează și semi-conștient este transportat de o ambulanță care îl abandonează pe un culoar întunecat plin de răniți. Se recuperează fizic, dar niciodată psihic. Șocat de cât de ușor poți pierde totul, din acel moment nevoia de a se exprima prin pictură devine atât de imporantă încât suprafețele pe care le alege sunt de fapt materialele cele mai la îndemână: cartoanele cutiilor sau pungile maro în care erau cărate fructele pe care el le vindea. Nu mai contează pe ce pictează, atât timp cât pictează.

Se externează. 25 de ani, asta era vârsta lui atunci. La această vârsta se consideră că deja a întârziat prea mult cu însurătoarea și este cazul să procedeze. Se eschivează cât de mult poate pentru ca în cele din urmă să se predea. Familia este cea care îi alege viitoare soție și el are încredere în această propunere, soția devenindu-i cel mai important model în lucrările sale. Pentru a-și întreține familia, lucrează în timpul zilei și pictează noaptea. Acea perioadă este printre cele mai prolifice.

Privind retrospectiv, toată lucrările sale îi sunt dragi asemeni unfor fotografii într-un album. Cele mai multe i-au fost refuzate de Muzeul de Artă Contemporană din Tehran. Atât de multe încât s-a hotărât să organizeze o expoziții cu toate lucrările respinse de această instituție. Ironic este că toate aceste lucrări au fost mai apoi achiziționate de British Museum sau World Bank, Washington.

Printre cele mai tulburătoare lucrări ale sale se află Prostituatele, o serie care are la bază uciderea cu brutalitate în serie a unor prostituate din Mashad (un oraș foarte religios din Iran). Pentru cei care nu știu, în Iran, cele mai multe mașini care funcționează ca taxi sunt în sistem sharing. Adică adună de pe drum mai multe persoane, astfel încât bărbați și femei care nu se cunosc între ei se înghesuie unii în alții. Aceste taxiuri au devenit puncte de prostituție. Supărat că soția lui a fost confundată cu o prostituată, un iranian a început să omoare femeile pe care le suspecta de prostituție. La momentul arestării sale, el a mărturisit că le atrăgea la el acasă unde le sugruma cu vălul lor. Unele dintre femeile ucise au fost identificate ca fiind anterior arestate pentru prostituție sau trafic de droguri. Presa a abordat subiectul dintr-o perspectivă politică condamnând fie liderii care doreau să reformeze Iranul, fie liderii conservatori. Blogurile aparținând femeilor au lansat analize mai subtile sugerând drept cauză sărăcia, creșterea consumului de droguri și implicațiile complexe ale încercărilor statului de a e evalua polițienesc moralitatea publică.

În ciuda evenimentelor atât de șocante, acoperirea lor media a fost infimă. Toate informațiile și pozele celor 16 victime așezate în ziare puteau fi adunate într-o ramă de 6 pe 4 cm. Așa că s-a hotărât să picteze portretul  fiecărei femei folosind culori deschise și luminoase pentru a le onora visele și speranțele. A mai vrut de asemenea ca fiecare portret să fie atât de mare și de îndrăzneț încât nimeni să nu-și poată întoarce privirea. Aceste tablouri portretizează de fapt ființe inocente care au plătit scump pentru simplul fapt că încercau să-și câștige existența. Evident că expunerea acestei serii de tablouri nu a avut loc în Iran.

Prostituatele

După aceste lucrări a încercat să-și potolească toată durerea lucrând cu subiecte pozitive precum sportivi din generații trecute, ca apoi, cu energie revigorată, să înceapă seria Teroristul. Această serie este rezultatul a doi ani de reflexie, cercetare și călătorii. Teroristul este o reflexie a modului în care acest cuvânt este folosit fără atenție. Ce este un terorist? Care sunt originile teroristului și într-un context internațional cine definește terorismul? Explorând aceste întrebări, artistul a portretizat oameni în care are cea mai mare încredere: mama și surorile.

Întrebat ce anume vrea să realizeze, care îi sunt obiectivele, Khosrow nu poate să spună specific ce și-ar dori. Se vede ca pe un bărbat fără dorințe, care simte că cele mai importante obligații ale sale sunt să trăiască fiecare moment conștient, să se dedice complet și cu recunoștință față de arta lui și să rămâne onest față de el însuși.

Leave a Reply