DARWIN, spațiu creativ ecologic în continuă evoluție

Sunt sentimentală în dreptul pietrelor care încapsulează trecutul și amintirea unor civilizații de mii de ani, dar sunt de-a dreptul acidulată în dreptul locurilor în care zăresc viitorul. Avem nevoie să ne uităm în paginile îngălbenite ale istoriei, dar construind cu gândul în viitor la o lume mai inteligentă, orientată către reciprocitate și nu individualism, către inovație, creativitate, sobrietate echilibrată a consumului, autonomie energetică și schimburi, multe schimburi culturale pe orizontală.

Un astfel de loc în care mi-am pus mâna streașină la ochi a fost în Bordeaux, pe malul drept al fluviului Garonne, la Darwin, primul spațiu de co-working din Franța care adună mai mult de 190 de companii.

Am plutit la propriu spre acel loc. Știați că în Bordeaux vaporul este un alt mijloc de transport în comun? Ok, nu vine la fel de repede ca tramvaiul, dar merită așteptarea. Pentru o vreme m-am întrebat cum o fi viața de șofer de vapor: o plutire liniștită zi de zi în care pescuiești oameni de pe un mal și îi livrezi pe partea cealaltă. Ascult Petite Meller și visez din nou la acea zi minunată în Bordeaux, un oraș atât de lichid, pe care eu îl asociez mai degrabă cu oceanul și nisipul decât cu vinul. Ce ce oi fi greșit?

Revin la Charles Darwin, acest oraș în ramă mi-a confiscat 3 ore de hoinăreală și multe sprâncene ridicate. Pentru că:

E UN SPAȚIU MILITAR TRANSFORMAT ÎNTR-UN SPAȚIU CREATIV

Ce ironic, nu? Dintr-o atmosferă de obediență, control, predicitibilitate a unei cazarme militare cine ar fi anticipat că viața va avea alte planuri cu acest spațiu? La origine clădiri istorice militare, tot ansamblul a fost supus unui proces de reamenajare și transformare pentru a crea context de creștere unor business-uri noi, magazine, restaurante, spații comerciale și recreative.

Cu o misiune creativ ecologică, Darwin este un exemplu de reutilizare și revitalizare a unui spațiu vechi. Îmbrățișezi istoria și trecutul dar îi redefinești scopul adaptându-l vremurilor moderne. Renovarea cu respect a unor clădiri istorice este o formă de conectare cu trecutul și oferă oamenilor orientare în timp și libertate de a crea și inova.

E UN SPAȚIU SOCIAL CARE HRĂNEȘTE CREATIVITATEA

Sucurile creativității apar din joacă, interacțiune socială și comunicare. S-a dus de mult vremea creativului care lucrează în izolare, într-un turn înalt și prețios de fildeș, acum imaginația a devenit o experiență colaborativă. În peisajul urban cu atât mai mult avem nevoie de creativi care să inoveze și să facă orașele cât mai funcționale și suportabile. Știai că mai mult de jumătate din populația globului locuiește la oraș? Spune drept, nu te trec fiori?

E UN SPAȚIU ECOLOGIC ȘI SUSTENABIL

Pe lângă renovarea celor 10000 m2, ambiția lui Darwin a fost să devină progresiv autonom din punct de vedere energetic. Cum ajungi la o astfel de autonomie? Optimizezi lumina naturală, refuzi climatizarea, instalezi panouri fotovoltaice pe tot acoperișul.

Cu mai mult de 500 000 de vizitatori anuali, Darwin este un exemplu de laborator economic ecologic.

PEREȚII LUI SUNT GALERII DE ARTĂ GRAFFITI

Acum câteva luni am descoperit că există un sat în Africa pe care desene și graffiti pe pereții caselor l-au ajutat să atragă atenție și turiști. Este incredibil cum nu ne dăm seama cât de mult poți schimba cu câteva sprayuri și tineri expresivi. Nu știu dacă voi avea șansa să vizitez satul african cu pricina, dar la Darwin aluneci într-un univers dinamic al culorilor și mesajelor. Nonconformist, provocator și real, plin de contradicții, declarativ și fără compromisuri, graffiti-ul, această Cenușăreasă a artelor, poartă în sine un mesaj valoros de libertate și diversitate.

UN LOC AL CĂRUI NUME PREDESTINEAZĂ LA EXPLORĂRI INOVATIVE

Charles Darwin este un nume care a stârnit multe controverse și nu întâmplător spațiul de co-working bordolez a ales numele naturalistului faimos pentru teoria evoluționistă. Darwin a fost o perioadă ceea ce numim azi: un nomad. Aproape 5 ani a durat expediția pe nava Beagle, călătorie cu ocazia căreia a luat naștere Originea Speciilor, lucrarea carea vea să reseteze modul în care privim organizarea lumii naturale înconjurătoare.

Doar numele cuiva care avea gene de explorator, care a avut creativitate de a schimba întrebările și de a privi lumea cu ochi noi putea să dea numele unui spațiu în care oamenii sunt încurajați să se exprime, să provoace pașnic lucrurile care nu funcționează, să conteste și să propună soluții inovative sociale. Și mai presus de tot să se întoarcă la natură și la principiile elementare de funcționare, să se inspire de la ea și să determine revoluții verzi liniștite.

DESCOPERIREA MEA DE LA DARWIN

Apropos de aceste revoluții verzi liniștite, am descoperit într-o carte cu acest titlu câteva povești impresionante despre cum oamenii deconstruiesc modele nefuncționale și creează activ alianțe interumane care se hrănesc din diferențe culturale. De la bănci de timp și grădini comunitare, de la schimburi de cărți, talent și alte gratiferias, povestea care m-a sensibilizat cel mai mult a fost a unor femei africane care s-au mobilizat și au mers printr-un program în India. Nu știau o boabă de engleză sau alte limbi străine și totuși femei de toate vârstele (inclusiv bătrânici) au învățat cum să monteze panouri fotovoltaice și alte inginerii solare. Cu această determinare, femeile acestea se întorc la casele lor și schimbă satele din care provin unde lumina vine de la lămpi cu kerosen. Și iată cum sătence analfabete în picioarele goale devin agenți ai schimbării sociale.

Care e legătura dintre povestea asta și Darwin? În afară de faptul că nu aș fi aflat povestea asta dacă nu ajungeam la Darwin unde am cumpărat cartea, cred că spațiul de co-working din Bordeaux și povestea africancelor care învață inginerie sunt de fapt unite de aceeași viziune nonconformistă și evoluționistă asupra oamenilor. Într-o lume sătulă de incertitudini, oamenii au nevoie să pună în comun talente și competențe, au nevoie să coopereze, să facă schimburi și să depășească barierele culturale pentru o viață mai bună.

Inovarea ar trebui să fie în primul rând o experiență care pune în centru omul. Nu-i așa?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.