Cam așa arată Riviera Turcă

Zilele ăstea văd o singură culoare în mai toate postările de pe Facebook. Albastru. Nu albastru de Facebook, ci albastru de Marea Neagră sau de Mediterană sau …(notă specială – am început să scriu la acest articol înainte să am feedul umplut cu gazele și poveștile îngrozitoare de la protest). Nici nu mai contează. Sunt un pic ofticată și măcinată în sinea mea de oarecare frustrări după ce Wizz-ul a decis să schimbe de vreo două ori datele noastre de plecare în Georgia. Ne-am supărat și le-am cerut banii și speranțele înapoi. Banii îi primim, iluziile rămân neacoperite.

Și în spiritul acestui cont sentimental de vacanță încă neîmplinită, m-am apucat să-mi clătesc ochii în poze cu albastru lichid. Cum să nu fie august cea mai nimerită lună să scăldăm ceva impresii despre magia mărilor și a oceanelor?

Și încep cu Riviera Turcă pe care noi am explorat-o anul trecut mânați de ce citisem eu, nici nu mai știu unde, despre efectul pe care îl are asupra scriitorilor plecați pe croaziere de-a lungul ei să-și vindece inspirația. Noi nu căutam inspirație, umblam așa, pur și simplu telelei prin Turcia în forma unui triunghi: Istanbul – Cappadocia – Rivieră. Inima știți voi unde mi-a rămas, da’ ochii, ochii încă văd albastru de Mediterană.

PEȘTERA GILINDIR

Venind despre Mersin și îndreptându-ne spre nicăieri, ne-am oprit când am văzut un indicator care semnaliza parcă o peșteră. Am ajuns aproape de intrare coborând abrupt spre mare și apăsând din dreapta, unde eram, o frână imaginară. Cu picioarele tremurând am coborât scări pe marginea mării până la intrare în peșteră și de la intrare am tot coborât și am coborât și iar am coborât ca apoi să coborâm din nou până am ajuns la un lac interior. Da, da, în inima peșterii se află un lac destul de înfiorător pentru că nu-ți dai seama din prima dacă e un hău sau suprafața unei ape. Cam ca orice lucru înspăimântător din viață.

 

ANAMUR

Am continuat spre Anamur unde ne-am așezat tabăra și ne-am potolit setea cu o Efes și o Bomonti, ambele beri turcești. De atunci tot caut prin magazine mai mari Bomonti care mi-a rămas așa pe limbă și pe suflet. Efes găsesc, pentru Bomonti probabil trebuie să mă întorc.

CASTELUL MAMURE

Dimineața am încercat să vizităm castelul. Degeaba. Era închis spre renovare. Pentru acest Mamure am bătut noi tot drumul până sud. E de fapt o poveste despre cum îți faci planuri și fantezii ca apoi să te lovești cu capul de o ușă închisă. Asta e, îți scuturi dezamăgirea și speri la mai bine fără să fii foarte atârnat.

MANAVGAT – SIDE

Am trecut val-vârtej pe lângă Alania și Antalia. Pentru că avem așa o boală cu locurile prea cunoscute, prea all inclusive, deși am auzit că sunt două stațiuni frumoase. Am compensat cu o oprire la templul lui Apollo de lângă Manavgat care nu ne-a dezamăgit.

OLUDENIZ

Oludeniz este o stațiune situată pe malul unei lagune și vizitată mai degrabă de localnici. E un loc liniștit spre care cobori pe o pantă abruptă și la baza căreia miroase a cauciuc încins. Liniște și parapante, cam asta găsești pe aici. Recordul meu a de a sta liniștită pe un șeglong a fost ora 16.00 când au început să mă mănânce tălpile. Așa am descoperit Kayakoy și apoi Fethye despre care nu o să scriu pentru că am petrecut doar seara pupând o înghețată și privind în valuri.

KAYAKOY

La satul ăsta am ajuns ca în mai toate locurile interesante din întâmplare. Am văzut pur și simplu un deal plin cu case părăsite și ne-a bătut la ochi. Tocmai ne întorsesem dintr-o plimbare pe dealurile împădurite și căutam o apă rece. Am găsit și apă rece și povești interesante despre acest sat în care existau o moschee și o biserică ortdoxă. Pe larg aici.

KUȘADASI – GUZELCAMLI

Menționez Kușadasi pentru că este mai cunoscută și mai turistică, dar noi ne-am înghesuit în următoarea stațiune Guzelcamli unde am scuturat bine locul până am găsit o pensiune bine dosită. În toată pensiunea (care era mai degrabă un hotel butic) eram doar noi și o familie de britanici, bunici cu nepoata. Oamenii veneau de 17 ani în același loc în fiecare vară. A fost un pic straniu să văd pe telefonul lor poze de-acum 17 ani cu același loc. Nepoata și locul se transformaseră complet, dar atașamentul lor pentru acest loc nu.

Ce îi împinge pe oameni să nu încerce altceva? Să repete același familiar, același confort, același cunoscut? E aproape un ritual pe care îl faci an de an și poate dezvolți chiar o angoasă dacă nu-l repeți, ca și cum ceva rău s-ar putea întâmpla. Nu știu ce să zic… Și eu mă atașez de locuri, dar nu prea reușesc să mă întorc de prea multe ori.

EFES

Ceea ce este minunat este că din acest loc ajungi ușor să vizitezi situl antic grecesc Efes, o bijuterie construită în secolul 10 î.Hr.

Poți petrece lejer 2-3 ore aici.

Biblioteca din Efes

Alee din Efes

Amfiteatrul din Efes

 

Tot în zona asta, dar mai spre sud, mai merită explorate: Templul din Didim și Lacul Bafa.

TEMPLUL LUI APOLLO DE LÂNGĂ DIDIM

Stând în tăcere pe giganticele pietre ale fundației, nu m-am putut abține să nu îmi amintesc Angkor Wat din Cambodgia. E ceva la piatra asta care vine dintr-o altă lume și dintr-un alt timp, care scurtcircuitează istoria și te conectează la trecut. E un bun comun al tuturor generațiilor.

E de venit aici. E pustiu și lângă templu găsești cafenele de unde poți contempla istoria.

LACUL BAFA

Este enorm. Cred că ne-a luat o oră ca să ocolim juma din suprafața lui. Pe o parte e încadrat de autostradă, pe alta există încă locuri neatinse cu măslini și vegetație mediteraneeană, el fiind o rezervație naturală. În poza de mai jos eu privesc situl Heracleea la care ajungi doar cu barca.

 

PERGAMON

Ok, nu e pe malul mării, dar Pergamonul, sit antic grecesc, e obligatoriu de vizitat dacă tot iei la pas riviera turcă. Accesul se face din orașul Bergama de unde urci direct în vârf. Panoramele sunt amețitoare și merită călătoria.

AYVALIK

După cele 2 ore explorând Pergamon, ne-am urcat înapoi în mașină și am ajuns la Ayvalik. Nici măcar nu mi-aduc aminte cum l-am găsit sau de ce l-am ales, cert e că ne-a plăcut. Este o stațiune foarte animată, cu multe restaurante, cofetării, piețe, alei istorice și muuuuuuuulte, foarte muuuuulte pisici. Pentru că da, turcii au o adevărată prețuire pentru pisici și dacă vreți mai multe lămuriri vedeți simpaticul documentar Kedi.

 

2 Replies to “Cam așa arată Riviera Turcă”

  1. Wizz-ul și nouă ne-a harcea parcea programul prin Georgia. Nu am anulat incursiunea, dar aștept cu interes să văd, dacă zvonurile unei curse București-Tbilisi se confirmă.

  2. București-Tbilisi, cu Tarom-ul…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.