Călătoare în Iran sau despre curajul de a avea frică

Dacă ți-ai putea descrie viața folosind semne de punctuație, oare ce semne ai alege? Și spre ce semne ai vrea să te îndrepți?

Privind în urmă, eu am pornit în călătorii în căutarea lui ”!” Și mereu l-am găsit. L-am găsit pentru că era deja în mine. De curând l-am schimbat cu ”?” și cred că să pui o întrebare este cel mai bun răspuns, sau măcar te apropii cel mai mult de răspuns.

Deși călătoresc și cred cu tărie în beneficii (face bine la ten și la inimă), am continuat mereu să mă întreb ce ne mână să facem încă un pas și încă unul. Am călătorit în Iran și încă mă întreb cum de s-a întâmplat. Când am primit de curând o întrebare despre condițiile de călătorie în Iran ale unei femei, m-am întrebat din nou cum îți găsești curajul pentru o astfel de experiență în necunoscut, nu orice necunoscut, un necunoscut a cărui reclamă este una negativă.

Cred că e un prag când unii oamenii își asumă curajul de a simți frică și de a merge mai departe pentru a explora. Acești oameni sunt cei care fac din momente din viața lor o carte de povești în care descoperă culturi, idei, oameni, motivații, inspirații. Cel mai important se descoperă pe ei înșiși: mai puternici, mai creativi, mai deschiși, mai fără prejudecăți, mai cu chef de viață, mai buni.

Pentru toți aceștia care sunt tentați să facă din sentimentul curaj-frică o punte de legătură în locul unei bariere, voi scrie impresiile pe care le-am cules eu întâlnind femei care au călătorit pe cont propriu în Iran. Acest articol nu setează adevăruri absolute și nu se vrea o generalizare, este Iranul văzut prin ochii mei și ochii altor călătoare asiatice și europene.

EXPERIENȚA UNUI CUPLU ROMÂN ÎN IRAN

Iranul văzut prin ochii mei de femeie în cuplu este o țară sigură cu oameni calzi a căror primă virtute este ospitalitatea. Nu am întâmpinat incidente, nu ne-a furat nimeni nimic, nu ne-a amenințat nimeni, nu ne-a creat nimeni vreun sentiment de neliniște.

Dacă ar fi să compar cu atmosfera din altă țară, ar fi cu Coreea de Sud unde toate spațiile publice sunt supravegheate video și un portofel uitat pe o bancă va ajunge în cel mai scurt timp la posesor.

În Iran nu există atâta supraveghere, dar există o atitudine foarte atentă și cu grijă îndreptată spre orice străin. Nu mi-e foarte clar dacă această atitudine vine din situația politică sau din cultură și istorie. Tind să cred că aceasta este o calitate orientală unde prin Coran ești invitat să oferi casa ta străinului care îți bate la ușă. Ea se întâmplă cu naturalețe aici. Așa am simțit noi Iranul. E doar o perspectivă.

În ceea ce privește faptul că suntem din România, în nicio altă țară nu ni s-a întâmplat să întâlnim atâția călători sau localnici care să fi locuit, să fi călătorit sau să aibă legătură cu țara noastră: un iranian stabilit în Germania avea rude care dezvoltaseră o afacere în Craiova, un american care a vizitat 106 țări a locuit și lucrat pentru un an undeva lângă Caracal, un italian a vizitat România pentru că a visat în aceeași noapte cu prietena lui lucruri cu trimitere la țara noastră, în Isfahan un iranian avea prietenii strânse cu cei de la Politehnică. Și tot așa.

EXPERIENȚELE ASIATICELOR ÎN IRAN

O altă perspectivă este cea a femeilor care călătoresc singure. Cele mai multe sunt asiatice, mai precis chinezoaice.

Nelly din Hong Kong, de pildă, a călătorit cred 12 zile fără vreun incident. Cel mult a primit anumite invitații sau flirturi, dar nimic care să o pună în situații limită. De altfel, spre finalul călătoriei a sosit la 3 dimineața într-o localitate și nereușind să identifice hotelul unde făcuse rezervare, a fost salvată de șoferul de taxi. E drept că a mers pe încredere, dar a căștigat pariul.

O altă chinezoaică cu al cărei drum ne-am intersectat se afla de 5 luni hoinară prin lume. Nu a mărturisit nimic extrem, dar am surprins-o în timpul unei vizite ghidate că a fost victima ironiilor și a umorului iranian. Eram la Persepolis și întreba ghidul de toaletă. Ghidul foarte serios i-a spus că ne aflăm pe pământ istoric, foarte important, și deci nu există toalete. Gluma a ținut destul de mult, dar a fost inofensivă și s-a terminat cu bine. E ok, ai unde să faci pipi la Persepolis. Oare v-am zis cât de curată e țara asta și cum nicăieri nu miroase a pipi pe stradă cum se întâmplă în mai toate orașele europene?

EXPERIENȚELE EUROPENCELOR

Ei bine, aici am juicy stuff de povestit. Am tăinuit cu numeroase femei călătorind singure: o elvețiancă, o rusoaică (o număr la Europa pentru că Sankt Petersburg pe scurt), o spanioloaică, o italiancă, o fotografă asiatică din Londra și două studente din Germania.

Tali din Elveția se afla de un an jumate prin Asia. În Iran cred că a petrecut o lună și a fost cu peripeții. A ales de câteva ori couchsurfing și prima dată a zăcut 2 zile bolnavă pe canapeaua gazdei neștiind că stând într-o cameră unde se fumează opium (chiar dacă ea nu fuma activ) intri într-o stare de moleșeală și oboseală. După ce s-a prins, a rezervat un pat într-un hostel unde de altfel ne-am și întâlnit în ajunul Crăciunului. În următoarea zi mi-a povestit că au trecut-o toate emoțiile pentru că s-a simțit urmărită de un bărbat pe niște străduțe asta după un episod într-un taxi unde șoferul și-a băgat mâna printre scaune în spate pentru a-i mângâia genunchiul. Ne-am revăzut în Tehran când ea pleca mai departe în Turcia și noi ne pregăteam de întoarcere acasă. Nu se mai întâmplase nimic.

Femeile din Spania și Italia (estimez că aveau 35-45 ani) nu au povestit nimic extrem. Valentina chiar a nimerit prin Couchsurfing în insulă la o familie foarte înstărită care a răsfățat-o cu plimbări cu vaporul și mese delicioase.

Apoi ar fi poveștile fetelor din Germania aflate la Master Antropologie și plecate în stagiu pentru 6 luni, dacă îmi amintesc corect, la studii în Iran. Ele au pătruns mult mai mult în lumea persană pentru că și-au făcut prieteni la facultate, pentru că au petrecut mult timp și au experimentat viața de zi cu zi a localnicilor. În călătoriile lor au fost abordate de diverși bărbați, fie apropieri, fie atingeri. Soluția pe care ele au identificat-o ca fiind cea mai eficientă este să vorbești tare în engleză și să ameninți. Cumva să atragi atenția asupra gestului respectivului bărbat. Una dintre ele era foarte intensă în discursul ei și povestea că deși celălalt poate nu pricepe engleza va pricepe mesajul din modul în care livrezi.

Ele constatau că există o percepție asupra europencelor și mai ales asupra celor care vin din Germania sau Franța. În baza filmelor erotice piratate, bărbații iranieni, mai ales cei mai tineri (care nu au prins revoluția), au percepția femeii senzuale și gata de acțiune, aproape flămândă. De aceea șocul cultural când ele se enervează și le scuipă cuvinte dure.

În contextul atmosferei pline de reguli și constrângeri privind relaționarea bărbat-femeie, fetele de la Antropologie povesteau că au remarcat cât de ușor stabilesc relații iranienii la Facultate, un tărâm liber unde toată lumea e avidă să experimenteze. În ceea ce privește contracepția, aceasta se găsește în farmacii, dar există o barieră a rușinii. De aceea, se pare că ar exista ceva statistici îngrijorătoare privind bolile cu transmitere sexuală.

Eu aici povestesc ce mi-au auzit urechile. Nu am garanții că asta e realitatea și că lucrurile se întâmplă așa. Cred că e un punct de vedere și tind să-l accept, dar nu am date sau statistici oficiale care să susțină poveștile. Pentru că Iran, pentru că țară aflată sub un lider religios.

RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE

Din cele văzute, trăite și auzite, îmi permit să sugerez oricărei femei, cuplu sau grup să încerce următoarele:

  • cazare la hosteluri unde există și camere individuale. Sunt cele mai bune locuri pentru a interecționa cu alți călători.
  • în momentul în care sosiți într-un loc nou, dacă există ceva emoție, mai bine întrebați la recepție ce recomandări au pentru explorat și intervale orare sau locuri de evitat.
  • să rezervați prin recepție eventuale tururi și vizite ghidate.
  • nu umblați cu bijuterii foarte valoroase și nu lăsați genți nesupravegheate. În Shiraz, un turist din Malaezia s-a uitat lung la inelul meu de logodnă și m-a întrebat ce caut cu el în călătorie. M-am uitat într-o dungă, nu știam ce să răspund. ”Dacă ai de gând să călătorești în Malaezia, îți recomand să-l lași acasă.” Am zâmbit.

Acestea sunt recomandări de călătorie valabile în general în orice țară. Sunt chestiuni care țin de atenție și grijă, nimic anormal. Noi am avut o călătorie foarte relaxată, fără emoții, fără incidente. Iranul este o experiență fantastică. M-am simțit mai în siguranță decât în orice altă țară. Dar nu exclud că există și alte experiențe care trebuie privite în echilibru, fără etichete și generalizări.

Ce să zic în încheiere? Mai mult decât la astfel de povești sau propaganda negativă, sunt atentă la știrile externe pe tema acordului nuclear cu consecințe la nivelul întregului Orient Mijlociu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.